Bărbatul care l-a înjunghiat pe angajatul Primăriei Ștefănești, în urmă cu aproape cinci ani și jumătate, chiar în ușa instituției, a fost încarcerat. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), vineri, pe 21 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești l-au identificat pe bărbatul de 59 de ani, din comuna Santa Mare, pe numele căruia a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
„Bărbatul a fost depistat pe o stradă din localitatea de domiciliu, fiind reținut și, ulterior, escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării”, au arătat reprezentanții IPJ Botoșani.