A fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului și se numără între frații Domnului nostru Iisus Hristos, adică între fiii dreptului Iosif pe care îi avusese din căsătoria anterioară cu Salomeea. Abia după ce dreptul Iosif a rămas văduv, i-a fost dată în grijă Maica Domnului.
Sfântul Apostol Iuda este uneori numit în Scriptură „Iuda, fratele lui Iacov” (Luca 6; 16, Fapte 1; 13). Între cărțile Noului Testament ni s-a păstrat de la el o Epistolă Sobornicească. Acesta își începe astfel epistola: „Iuda, rob al lui Iisus Hristos și frate al lui Iacov (Iuda 1:1). Chiar dacă s-ar fi putut numi pe sine frate al lui Hristos cu aceeași îndreptățire ca și Iacov, el nu o face. El mai este cunoscut și ca Levi sau Tadeu. Însă, nu trebuie confundat cu celălalt Tadeu, care a făcut parte din cei 70 de Apostoli ai Mântuitorului.
Sfântul Apostol Iuda a predicat Evanghelia în Iudeea, Samaria, Galileea, Idumeea, Siria, Arabia, Mesopotamia și Armenia.
Ajungând să predice în ținutul Muntelui Ararat, Sfântul Apostol Iuda a fost prins de păgâni, răstignit și omorât cu săgeți.
Sfântul Paisie cel Mare
S-a născut în jurul anului 320, într-un orășel din Delta Nilului, într-o familie creștină.
La vârsta de 20 de ani, Paisie a luat calea pustiului Sahara, locul său de nevoință fiind la început Mănăstirea Shiheet (sau Scete). Alături de un alt novice, cel care avea să devină Sfântul Ioan cel Scund (Yehness, în graiul copților), tânărul Paisie a fost luat în ucenicie de Sfântul Pamvo.
Sfătuit de învățătorul său să nu se uite la faţa de om, Paisie a petrecut trei ani neuitându-se în sus, ci ținând întotdeauna capul plecat. În perioada cât a stat aici, se spune că, Sfântul Paisie ar fi găsit manuscrisul original al Profetului Ieremia. Din acest motiv i s-a atribuit numele Paisie Ieremianul.
Alături de Sfântul Ioan cel Scund, Paisie a gustat din experiența unică a viețuirii într-opeșteră săpată de mână omenească, undeva în subsolul bisericii mănăstirii vecine, Deir-El-Sourian.
În anii 407-408, când triburile de berberi au invadat aceste locuri, Sfântul Paisie a părăsit zona, stabilindu-se în muntele Ansena. În Antinoopolis (o localitate situată lângă orașul Mallawi) el avea să-l întâlnească pe Sfântul Paul de Tammah.
Cei doi stâlpi ai spiritualității din pustia egipteană aveau să locuiască împreună, și buna lor frățietate duhovnicească avea să facă astfel încât ei să rămână nedespărțiți, Dumnezeu promițând că vor rămâne pe veci alături.
Cuviosul Paisie s-a mutat la ceruri în anul 417. Sfântul Isidor Pelusiotul a mutat apoi moaştele Sfântului Paisie și pe cele ale Sfântului Pavel de Tammah în Mănăstirea Sfântului Pishoy din Deir El Barsha, care există până astăzi, în apropiere de Mallawi.
„Iubirea răspunde la toate întrebările: iubirea aduce prunci, care dau valoare nemaipomenită căsniciei – zâmbetul lor – și creează unitate nezdruncinată familiei. Dar, vă repet, nașterea de prunci nu este scop căsniciei, este o consecință. Scopul este stimularea reciprocă spre mântuire” (Părintele Arsenie Papacioc)
Preot Olivian SANDU
