Aleșii locali din municipiul Botoșani au votat astăzi pentru acordarea titlului de Cetățean de Onoare poetului laureat al Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu” – Opera Omnia, ediția 33.
Consiliul Local și Primăria Municipiului Botoșani, împreună cu Fundaţia Culturală „Hyperion- Caiete Botoșănene” și Uniunea Scriitorilor din România, organizează, în zilele de 14 și 15 iunie, cea de-a XXXIII-a ediție a Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia.
Astăzi, 14 iunie 2024, la ora 11:00, în Sala „Mihai Eminescu” a Primăriei Municipiului Botoșani a avut loc ședința extraordinară de Consiliu Local, în care s-a aprobat acordarea titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani poetului laureat al actualei ediții.
De la ședință au lipsit, însă, mai mulți consilieri locali, dar și primarul Cosmin Andrei.
Nouă poeți nominalizați
Nominalizările la Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”-Opera Omnia, ediţia a XXXIII-a sunt Marian Drăghici, Ioan Moldovan, Ioan Es. Pop, Cassian Maria Spiridon, Arcadie Suceveanu, Grete Tartler, Lucian Vasiliu, Călin Vlasie și George Vulturescu.
Juriul Naţional de acordare a premiului este format din Daniel Cristea Enache, Nicolae Oprea, Vasile Spiridon, Mihai Zamfir, Irina Petraș, Ioan Holban și Vitalie Ciobanu.
Depunere de coroane și decernarea Premiului Național de Poezie
Sâmbătă, 15 iunie 2024, la ora 10:30 vor avea loc depuneri de coroane și jerbe de flori la statuia poetului Mihai Eminescu din curtea Bisericii Uspenia, urmate de sujba de Tedeum.
De la ora 17:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor va avea loc gala de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, ediția a XXXIII-a, urmată de un spectacol susținut de Mircea Tiberian și Nadia Trohin.
Decernarea Premiului Eminescu ar fi trebuit organizată în ianuarie
A 33-a ediție a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia se va desfășura vineri, 15 iunie. Asta deși, potrivit tradiției, evenimentul ar trebui să aibă loc pe 15 ianuarie. Această situație a apărut ca urmare a deciziei primarului Cosmin Andrei care și-a dorit amânarea evenimentului până după finalizarea lucrărilor de la teatru. Potrivit declarațiilor edilului oferite la începutul acestui an, reabilitarea instituției ar fi trebuit să fie gata în primele luni ale lui 2024. Finalizarea teatrului a tot fost amânată și nici până la acest moment nu se știe stadiul exact al lucrărilor.
Premiu decernat anual
Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”-Opera Omnia este unul dintre cele mai importante premii de poezie din România. Manifestările de la Botoşani adună anual, pe 15 ianuarie, nume grele ale literaturii române, dar şi artişti şi oameni de cultură din toate domeniile. Evenimentele culminează cu gala de decernare a premiului naţional de poezie pentru întreaga activitate.
Această gală este organizată din anul 1991 de Fundaţia Hyperion, a unui grup de scriitori botoşăneni, dar şi de Uniunea Scriitorilor. Printre cei care au câştigat, de-a lungul timpului, acest premiu se numără şi Gellu Naum, Ana Blandiana, Ştefan Augustin Doinaş, Cezar Ivănescu sau Mircea Cărtărescu.