marți, decembrie 3, 2024
HomeSărbătoarea ZileiSfântul Proroc Elisei

Sfântul Proroc Elisei

A fost agricultor. A fost chemat de Ilie, din poruncă dumnezeiască, la misiunea de proroc şi astfel şi-a părăsit casa și familia și a urmat lui Ilie, pe care l-a urmat până la înălțarea acestuia la cer, când i-a preluat cojocul, dar și darul profetic.

De la naștere s-a arătat mare făcător de minuni. Dumnezeu a făcut multe minuni prin intermediul prorocului Elisei: a despărțit apele Iordanului precum odinioară Moise despărțise apele Mării Roșii; a făcut dulci apele amare de la Ierihon; a umplut cu apa tranșeele de apărare excavate în războiul cu Moabitenii; a înmulțit untdelemnul din vasele văduvei cea săracă; l-a înviat pe fiul femeii sunamite; a hrănit o sută de oameni cu douăzeci de pâini mici, l-a vindecat pe Neeman, căpetenia de oști de boala leprei; a lovit cu lepră pe sluga lui Gehazi din pricină că acesta s-a mândrit; a orbit toată oștirea siriană, iar altă oștire a pus-o pe fugă; a prorocit multe care aveau să se întâmple. A murit în jurul anului 839 i.d.H. și a fost înmormântat în Samaria, la Sevastopoli.

 

Sfântul Metodie, Patriarhul Constantinopolului

 

S-a născut în Sicilia şi s-a retras de tânăr într-o mănăstire din insula Kios, devenind avocat pe probleme bisericești și a luptat fără încetare împotriva ereziei iconoclaste (lupta împotriva icoanelor).

Sfântul Metodie a suferit mult sub împărații Mihail cel Bâlbâit (820-829) apoi sub Teofil (829-842). Fiind lovit mai mult în față, păgânii i-au rupt falca și i-au lăsat o cicatrice îngrozitoare pe față. A fost închis într-o peșteră adâncă împreună cu doi tâlhari, unde a stat fără să vadă lumina zilei timp de șapte ani, până la moartea împăratului Teofil.

În timpul împărătesei Teodora, Sf. Metodie a fost făcut patriarh, apoi s-a organizat un sinod local la Constantinopol, în anul 842, în care s-a reintrodus închinarea la icoane și s-a stabilit sărbătoarea anuală a  triumfului ortodoxiei.

Sfântul Metodie a murit în anul 846.

 

Într-o veche legendă se povestește despre trei ucenici ai diavolilor care au venit într-o zi pe pământ pentru a se forma. Discutau cu Satana despre planurile lor de a ispiti pe oameni.

Primul ucenic spuse: „Îi voi învăța pe oameni că nu există Dumnezeu”. Satana îi replică: „Cu această învățătură nu-i vei câștiga pe mulți de partea noastră, deoarece cei mai mulți oameni intuiesc că există Dumnezeu. În inima lor exista ceva care-i face să creadă în Dumnezeu. Această înclinație n-ai putea s-o îndepărtezi prea ușor din inima lor”.

Cel de-al doilea ucenic spuse: „Le voi spune oamenilor că nu există iad şi că pentru păcatele lor nu trebuie să se teamă de pedeapsă”. Satana îi replică: „În acest mod cu greu vei putea să ispitești pe cineva. Oamenii deștepți de mult știu că exista iadul şi că orice faptă rea atrage după sine o pedeapsă corespunzătoare”.

În sfârșit, cel de-al treilea ucenic spuse: „Eu le voi spune oamenilor să se roage, să se împărtășească, să meargă la biserică, să facă fapte bune … dar MÂINE. Să nu se grăbească, să amâne cât pot până le trece viața și puterea și timpul”. „Mergi la treabă, îi spuse Satana, vei avea succes. Vei înșela mii de oameni şi-i vei câștiga de partea noastră”.

 

Preot Olivian SANDU

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
2.7 ° C
2.8 °
1.1 °
91 %
2kmh
9 %
mar
3 °
mie
3 °
joi
2 °
vin
2 °
sâm
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când ți-e frig, poate și un pic foame, patriotismul vine numai bine.

EDITORIAL

Au trecut treizeci și mai bine de ani de când Ceaușescu ne-a părăsit, dar se pare că asta s-a întâmplat doar la nivel oficial....

EPIGRAMA ZILEI

Iarba rea din holde piară, Piară dușmanii din țară Să rămânem singuri-cuci Fără hoți și politruci... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...