Doi botoşăneni au ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași unde au fost diagnosticaţi cu leptospiroză. Această boală apare în urma contactului cu paraziți purtați de șoareci și șobolani și deși este rară, netratată la timp, poate fi fatală.
Primul pacient este un bărbat de 74 de ani din județul Botoșani, care inițial s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași acuzând febră, frisoane și o stare generală alterată. Simptomele au început cu cinci zile înainte, iar starea lui s-a deteriorat semnificativ.
Din acest motiv, personalul de la UPU l-a redirecționat către Spitalul Clinic „Parhon” din Iași. Pacientul prezenta, de asemenea, insuficiență renală și afectare hepatică.
Bărbatul locuia într-o zonă rurală și a avut contact potențial cu paraziți purtați de șoareci. Acest lucru, combinat cu afectarea hepatică și starea generală septicemică, i-a determinat pe medici să suspecteze leptospiroza, ipoteză care a fost ulterior confirmată.
Din fericire pacientul a răspuns bine la tratamentul cu antibiotice și la tratamentul suportiv, recuperându-și atât funcția renală, cât și cea hepatică. Acesta a fost externat după 10 zile.
Agricultor în stare gravă
Al doilea pacient este un bărbat de 41 de ani din Botoșani, care lucrează în agricultură. Acesta prezenta febră de două săptămâni și a fost evaluat inițial la Unitatea de Primiri Urgențe din Botoșani, apoi direcționat către Spitalul Clinic „Parhon” din Iași din cauza insuficienței renale acute.
De asemenea, având în vedere că pacientul prezenta și disfuncție hepatică, a fost suspectat de leptospiroză și diagnosticat pozitiv.
Medicul a declarat că pacientul a răspuns pozitiv la tratamentul inițial cu antibioterapie și hidratare, iar o evoluție favorabilă este așteptată. Pacientul a fost ulterior transferat la Spitalul de Boli Infecțioase.
„Ne confruntăm în mod deosebit cu astfel de cazuri în preajma primăverii și toamnei, cu aproximativ 10-20 de cazuri pe an. Colaborăm strâns cu colegii de la Boli Infecțioase, într-o abordare multidisciplinară care implică medici infecționiști, gastroenterologi și nefrologi. Unii pacienți pot necesita hemodializă acută sau dializă hepatică din cauza afectării hepatice. Totuși, dacă tratamentul cu antibiotice este inițiat rapid și diagnosticul este pus la timp, evoluția este favorabilă, pacienții răspunzând bine la antibioterapie și recuperându-și complet funcțiile hepatice și renale”, a spus Ionuț Nistor, medic primar nefrolog la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași.
Ce simptome are boala
Leptospiroza este o boală contagioasă, care se poate transmite prin contactul cu pielea sau rănile deschise. Cunoscută și sub denumirea de „boala instalatorului”, aceasta afectează frecvent persoanele care lucrează în canale sau subsoluri de blocuri, unde pot intra în contact cu contaminări provenite de la șoareci și șobolani. Leptospiroza poate fi fatală, cauzând afectare multiorganică, în special hepatică severă, și insuficiență renală acută, necesită internare și tratament adecvat.
Simptomele leptospirozei apar la una sau două săptămâni după infecție, iar evoluția bolii poate fi rapidă și severă. Boala este contagioasă, motiv pentru care pacienții sunt izolați și se aplică măsuri speciale de izolare.
Medicul recomandă tuturor celor care lucrează în medii unde există posibilitatea de contact cu astfel de paraziți să evite lucrul în zonele care țin de subsoluri și canalizare fără echipament de protecție adecvat. De asemenea, aceștia ar trebui să fie atenți și să se prezinte la evaluare medicală dacă dezvoltă febră persistentă și simptome generale afectate după aceste activități.