Zi agitată pentru autoritățile botoșănene după ce au fost raportate zeci de incidente în contextul alegerilor electorale.
Potrivit unui reprezentant al Alianței Dreapta Unită (ADU), la o secție de votare din municipiul Botoșani președinta a decis să deschidă sacii cu buletinele de vot. Mai mult, membrii secției s-au apucat să le ștampileze, deși legea prevede că aceste activități trebuie desfășurate mâine dimineață.
„La secția 18 din Botoșani au fost desfăcuți sacii cu buletinele de vot și s-au apucat de ștampilat, în ciuda legii care interzice acest lucru. Conform legii, buletinele de vot rămân sigilate până pe 9 iunie. Ștampila de control a secției se pune mâine dimineață. Ei au desfăcut toate buletinele de vot și le-au și pus stampila de control”, a transmis Raluca Curealriu, candidata ADU la Primăria Botoșani.
„Știm, își permite să plătească amenda”
Totodată, reprezentanții USR au sesizat și Biroul Electoral Județean (BEJ) Botoșani în legătură cu faptul că Valeriu Iftime, candidatul PNL pentru președinția Consiliului Județean, nu și-ar fi întrerupt campania electorală precum prevede legea.
„Condamnăm ferm atitudinea arogantă și lipsită de respect față de legile acestei țări a domnului Valeriu Iftime. Campania electorală a luat sfârșit, iar postările ca cele puse azi de Valeriu Iftime sunt ilegale! USR Botoșani va sesiza azi Biroul Electoral Județean. Știm, își permite să plătească amenda. Asta nu înseamnă că trebuie să sfideze bunul simț și obrazul”, au declarat reprezentanții USR Botoșani.
Zeci de sesizări au ajuns în atenția polițiștilor
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a confirmat câteva dintre sesizările apărute pe parcursul zilei.
„În urma imaginilor apărute în spațiul public, conform cărora ar fi fost încălcate prevederile legale privind desfășurarea alegerile autorităților administrației publice locale, au fost demarate verificări de către echipele constituite pentru cercetarea incidentelor electorale în vederea stabilirii existenței sau inexistenței vreunei abateri de la normele legale în vigoare”, au declarat reprezentanții IPJ Botoșani.
Astfel, în cursul zilei de astăzi au fost semnalate 17 incidente sau fapte ilegale în context electoral, dintre care 12 sunt în curs de verificare și cinci nu s-au confirmat. Opt sesizări au vizat continuarea propagandei electorale și cinci neconfirmate au făcut referire la existența buletinelor de vot nesigilate.