A trăit în timpul domniei împăratului Liciniu. Sfântul Dorotei a fost episcopul Bisericii din cetatea Tir până în vremea împăratului Iulian Apostatul, când, din cauza refuzului de a jertfi idolilor, a fost ucis.
Sfântul Dorotei a fost o persoană care a avut parte de o educație aleasă în tinerețe. De-a lungul vieții sale, învățătura sa a fost pusă în slujba Bisericii. El a scris foarte multe cărţi în greacă și în latină. Cea mai cunoscută scriere a lui este Sintagma greco-latină.
Sfântul Nou Mucenic Marcu din Chios (+1801)
Era din Smyrna. Ca negustor ambulant, el cutreiera prin Kusadasi (Noul Efes), prin Chios și prin împrejurimi. Era căsătorit. La un moment dat, îndemnat de fratele său, a mers și s-a stabilit în Efes. Acolo, s-a încurcat cu o femeie creștină, pe nume Maria, cu care o înșela pe soția sa. A fost denunțat însă la ofițerul turc, iar într-o noapte a fost prins asupra faptului. Dimineața, la instanța de judecată, amândoi și-au renegat fapta. Pentru a scăpa de pedeapsă, Marcu a fost tăiat împrejur, a fost adoptat de ofițerul turc, iar femeia a intrat în haremul lui.
Marcu, ca fiu al ofițerului turc, la exterior se comporta aspru cu creștinii, dar conștiința nu-l lăsa să fie liniștit. Așa că a căutat un duhovnic cu experiență, ca să se spovedească. La început, duhovnicul nu l-a primit, că nu cumva să se prefacă, însă lacrimile și persistența lui Marcu l-au convins. La acel duhovnic a apelat și Maria. Amândoi voiau să plece din Efes și îl rugau pe duhovnic să îi ajute. Trecuseră deja nouă luni de la lepădarea lor. Duhovnicul a îndrumat-o pe femeie să se prefacă că este bolnavă, iar doctorul care „a consultat-o”, prieten al duhovnicului, a decis că numai în Smyrna se va vindeca. Ofițerul turc a îngăduit ca Maria să plece cu însoțitorii lui Marcu, însă și-a dat seama apoi de înșelăciune și a trimis mesaj Pașei din Smyrna pentru a-i prinde.
Atunci Marcu a găsit un vapor și a plecat spre Italia în Veneția, luând-o și pe Maria cu el. Acolo, după ce au fost unși cu Sfântul și Marele Mir, au revenit în Biserică, s-a binecuvântat nunta lor (soția lui dintâi murise) și au trăit în pocăință. Mai târziu, pentru că Sfântul nu putea sta liniștit din cauza lepădării, s-a întors în Chios, unde se lepădase de Hristos şi unde, după o pregătire spirituală intensă, s-a prezentat înaintea ofițerului turc. Aici, Sfântul și-a mărturisit sfânta lui credință și a negat islamul. A scos de la piept o cruce pe care a sărutat-o, a aruncat jos turbanul și și-a pus pe cap o scufie aghioritică.
L-au închis în închisoare și i-au băgat picioarele în butuci, instrumentul de tortură, iar Sfântul cânta continuu și striga către Mântuitorul: „Doamne, privește-mă, cel care s-a lepădat de Tine”.
În cele din urmă l-au scos din închisoare și, lovindu-l, împingându-l și înjurându-l, l-au adus la tribunal, unde erau adunați toți ofițerii turci și învățătorii musulmani. După a treia mărturisire a lui, la data de 5 iunie 1801, a fost condamnat la moarte prin sabie.
Preot Olivian SANDU
