spot_img
duminică, noiembrie 24, 2024
HomeLocalBeneficiile ceaiului de urzică

Beneficiile ceaiului de urzică

Urzica este o plantă erbacee, perenă comună, care crește în majoritatea colțurilor lumii.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Aceasta este cunoscută pentru efectele iritante pe care le are la contact cu pielea, dar și pentru beneficiile sale asupra sănătății. Încă din antichitate, urzica este o plantă folosită în numeroase practici cu accent pe remediile naturiste. Ceaiul de urzică este unul dintre formele în care poate fi consumată această plantă, pe lângă folosirea produselor care conțin extracte din aceasta. Citește în rândurile următoare despre proprietățile și beneficiile ceaiului de urzică și descoperă noi informații despre această plantă obișnuită, dar plină de secrete.

Proprietățile ceaiului de urzică

Proprietățile medicinale ale ceaiului de urzică sunt cunoscute în special în cultura din „popor” și fac parte din gama de remedii naturiste la care poți apela atunci când vrei să încerci alternative naturale, din plante. Proprietățile medicinale ale urzicii pot fi luate în considerare pentru starea de bine generală, dar nu există dovezi clare sau studii prin care se demonstrează puterea acestei plante de a vindeca anumite boli.

Ceaiul de urzică poate fi:
Antibacterian;
Antifungic;
Astringent;
Antiinflamator;
Diuretic;
Depurativ;
Emolient.
Beneficiile ceaiului de urzică
Tocmai datorită proprietăților diverse ale urzicilor, ceaiul oferă o serie de beneficii care nu pot fi ignorate.

Iată care sunt acestea și cum te pot ajuta dacă incluzi ceaiul de urzică în dietă:

Vitaminizează organismul
Cantitatea însemnată de vitamine și minerale pe care o conține ceaiul de urzică ajută la
vitaminizarea organismului în funcție de nevoie zilnice. Un tratament cu ceai de urzică
implică un consum de aproximativ două căni pe zi și poate ajuta la întărirea sistemului
imunitar de asemenea. Vitaminele A, E și C, dar și carotinoidele și antioxidanții încurajează
un sistem imunitar cu celule puternice, pregătite să facă față provocărilor.
Poate ajuta la menținerea sănătății tractului urinar
Proprietățile antiinflamatorii ale ceaiului de urzică poate ajuta persoanele care suferă de
probleme ale prostatei. Anumite afecțiuni duc la inflamarea glandei, lucru care duce la urinare greoaie sau chiar blocată. Consumul de ceai de urzică nu poate înlocui un tratament
medicamentos recomandat de specialist, așa că discută prima dată cu medicul specialist.
Reduce durerile
Antioxidanții și vitaminele pe care le conține urzica ajută la procesele împotriva inflamațiilor
care produc diverse dureri. Fie că este vorba despre dureri musculare, articulare sau de cap, ceaiul de urzică poate avea efecte semnificative în reducerea acestora.

Protejează rinichii

Ceaiul de urzică poate fi recomandat pentru rinichi atunci când se administrează alături de
tratament medicamentos de specialitate, în special în cazul prezenței pietrelor sau la
insuficiența renală. Există posibilitatea ca ceaiul de urzică să descurajeze formarea cristalelor de oxalat de calciu din rinichi.
Poate combate alergiile
Prepararea și includerea în rutina zilnică a ceaiului de urzică poate ajuta persoanele care
suferă de alergii sezoniere și cărora medicamentele antialergice le provoacă somnolență.
Urzica are proprietăți antihistaminice și poate fi folosită ca remediu împotriva rinitei alergice.
Ajută la digestie
Ceaiul de urzica nu constipă și poate fi consumat de persoanele care suferi de probleme ale
sistemului digestiv. Tocmai datorită antioxidanților pe care îi conține urzica și a efectelor
antiinflamatorii, ceaiul promovează sănătatea tractului digestiv. Este important ca, pe lângă
asta, să adopți un stil de viață sănătos și să consumi cantitatea de fibre recomandate zilnic, în special dacă suferi de probleme precum sindromul colonului iritabil.
Poate ajuta persoanele care suferă de diabet
Există studii care atestă puterea urzicii de a echilibra nivelul de glucoză din sânge și
posibilitatea de a ajuta pancreasul să producă mai multă insulină. Aceste aspecte pot fi de
ajutor în cazul persoanelor care suferă de diabet de tip 2 și care folosesc deja un tratament
specializat pentru această afecțiune.

Mod de preparare

Pentru ca planta să fie cât mai proaspătă înainte de a fi uscată se recomandă să o culegi
primăvară, înainte de a înflori. Optează pentru urzicile fragede, mai tinere, pentru că cele
bătrâne dezvoltă un gust amărui în timp. Nu uita să folosești mănuși și o bluză cu mâneci
lungi, deoarece toate urzicile provoacă iritații serioase și înțepătoare.
Pentru ceaiul de urzică, planta trebuie să fie uscată, așa că așează urzicile într-un spațiu uscat și cald, dar care nu se află în bătaia directă a soarelui. De exemplu, un pod sau o cămară sunt ideale.

De asemenea, dacă ai un loc ferit de soare în balcon, poți întinde urzicile pe o bucată
de carton sau ziar și să le lași la uscat. Întoarce urzicile de pe o parte pe alta în mod regulat pe parcursul zilelor necesare uscării.
Ceaiul de urzică uscată sau urzică moartă se prepară prin opărire. Mai exact, apa se pune pe aragaz și se opărește, nu se fierbe, și se toarnă o linguriță de urzică uscată la ¼ apă și se lasă la infuzat.

Pentru prepararea ceaiului de urzică verde, pentru două căni, este nevoie de:

O mână de urzici uscate;
500 de mililitri de apă.
Când apa începe să fiarbă se adaugă frunzele de urzică și se mai lasă la foc mic timp de 4-5
minute.

De precizat este faptul că ceaiurile, în general, nu înlocuiesc vizita la medic.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
nori împrăștiați
1.6 ° C
2.8 °
1.6 °
80 %
2.1kmh
39 %
Dum
2 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
5 °
joi
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...