Pe 25 mai 2024, în jurul orei 16:15, o tânără, în vârstă de 20 de ani, din comuna Vorona, județul Botoșani, a condus autoutilitara Mercedes-Benz Sprinter pe DJ 290 din direcția Salcea spre Verești.
Într-o curbă la stânga, aceasta nu a adaptat viteza la condițiile de drum, pierzând controlul autovehiculului și părăsind partea carosabilă, după care s-a răsturnat pe partea dreaptă a sensului de mers.
În urma accidentului, conducătoarea auto a suferit leziuni ușoare și a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Județean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava pentru îngrijiri medicale, primind diagnosticul preliminar de „traumatism cranio-cerebral, fără pierderea cunoștinței, traumatism toracic prin accident rutier”.
În autoutilitară se afla și o altă tânără din Vorona, pasageră pe scaunul din dreapta, care nu a suferit vătămări corporale și a refuzat transportul la spital, potrivit știrisuceava.net.