Zona Metropolitană Botoşani, structură asociativă înfiinţată cu scopul de a derula proiecte pentru dezvoltarea municipiului Botoşani şi a altor unităţi administrativ teritoriale, este la un pas de a pierde un membru important. Aleşii locali din comuna Mihai Eminescu iau în calcul ieşirea din această asociere. Anunţul a fost făcut de Aneta Gireadă, primarul comunei.
„Decizia noastră este motivată de faptul că prea multe lucruri nu s-au realizat în cadrul Zonei Metropolitane. Probabil că există un vinovat, nu am să-l caut eu, însă, în afară de iluminatul public, negociat la bursă şi într-adevăr este un preţ rezonabil, să zicem, nu s-a realizat absolut nimic. Deplasări, vizite, înfrăţiri şi doar atât”, a declarat Aneta Gireadă.
Oficialul a explicat că la Zona Metropolitană comuna Mihai Eminescu plăteşte cea mai mare cotizaţie în raport cu cele plătite la alte structuri asociative.
„Discuţiile despre retragerea din Zona Metropolitană au fost purtate în Consiliul Local. De multe ori i-am spus şi domnului Egner (directorul Zonei Metropolitane – n.red.) că nu suntem mulţumiţi de cât se realizează. Noi am făcut propuneri, dar nu s-au materializat. Probabil că angajaţii din aparatul tehnic nu au înţeles ce rol au acolo. Am primit nişte documente de la dumnealor, despre şoseaua de centură a Botoşaniului, dar este foarte puţin. Viziunea noastră asupra Zonei Metropolitane şi a funcţionării acestui ADI este mult mai largă, nu aşa la nivelul la care se prezintă astăzi”, a mai spus primarul comunei Mihai Eminescu.
Decizia de retragere din Zona Metropolitană va fi luată la începutul anului viitor. Primăria Mihai Eminescu nu a achitat integral cotizaţia la această structură, discuţiile la nivelul deliberativului local plevcând de la faptul că nu mai trebuie plătită din moment ce „nu se realizează nimic”.
Florin Egner nu a dorit să comenteze situaţia, anunţând că va prezenta un punct de vedere după ce va discuta cu Aneta Gireadă. În schimb, ”părintele Zonei Metropolitane”, primarul Cătălin Flutur, pare să împărtăşească părerile primarului Aneta Gireadă.
„Eu am înființat-o, dar nu s-a lucrat pe ea. Am pierdut niște timpi foarte importanți. Pentru că Zona Metropolitană era făcută pentru fondurile din exercițiul financiar 2014 – 2020, de asta am gândit-o în 2012 ca să depunem proiecte pe zonă metropolitană. Că noi nu aveam terenuri. Dar dacă nu s-a întâmplat nimic…Pot fi unii primari nemulţumiţi că nu se întâmplă nimic. Şi eu sunt un pic supărat. Totuși acolo se iau niște salarii”, a declarat Cătălin Flutur.