spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăLocalȘapte medicamente riscă retragerea de pe piața românească. Pe listă sunt tratamente...

Șapte medicamente riscă retragerea de pe piața românească. Pe listă sunt tratamente oncologice şi pentru disfuncţii erectile

Șapte medicamente aflate pe piaţă ar putea fi retrase. Anunțul a fost făcut de preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Răzvan Prisada.

Pe 24 mai, Comisia Europeană a emis o decizie în urma recomandării Comitetului de experţi pentru medicamente de uz uman din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului. Aceasta referă la suspendarea autorizaţiilor de punere pe piaţă pentru câteva sute de produse care au în comun studii de bioechivalenţă desfăşurate într-un centru din India.

„Toate autorizările care au avut la baza lor studii de bioechivalenţă desfăşurate la acel centru din India vor fi reevaluate. Autorizaţiile pe întreg teritoriul Uniunii Europene vor fi, cel mai probabil, suspendate.Deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă li se va oferi o perioadă de un an de zile în care să poată veni cu alte studii în susţinerea autorizării respective desfăşurate în centre care respectă regulile de bună practică clinică. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, evident că autorizaţiile respective vor fi retrase. Aceasta este o măsură care va fi luată la nivelul tuturor statelor membre”, a explicat preşedintele ANMDM.

Medicamentele suspendate de Comisia Europeană 

Potrivit acestuia, 46 dintre medicamentele aflate pe lista celor suspendate de Comisia Europeană sunt autorizate.

În România însă doar şapte sunt pe piaţa românească.

„În ceea ce priveşte situaţia din România, din lista anexă publicată de Comisia Europeană, 46 de produse sunt autorizate şi în România. Analizând la nivelul Agenţiei Naţionale a Medicamentului situaţia exactă, (…) în realitate, în acest moment, avem dintre acestea doar şapte produse care sunt efectiv în piaţă. Două dintre acestea fiind medicamente care se eliberează fără prescripţie medicală, un antiinflamator şi un antidiareic pentru care există suficient de multe alternative disponibile în piaţă. Celelalte cinci produse sunt medicamente care se eliberează cu prescripţie medicală.

Două dintre ele sunt utilizate în sfera oncologiei şi pe câte două concentraţii diferite şi cel de-al cincilea este din sfera tratamentului disfuncţiei erectile masculine. Pentru acestea, o comisie din cadrul Agenţiei Naţionale a Medicamentului va analiza în primul rând criticitatea acestor medicamente în sensul în care suspendarea autorizaţiei de punere pe piaţă să nu producă întreruperi în continuitatea tratamentului pacienţilor care sunt deja sub tratament şi, evident, mă gândesc la cele două molecule utilizate în oncologie”, a explicat Prisada.

Alternative pe piață

Preşedintele ANMDM susţine că există alternative pe piaţă care conţin şi moleculele respective. „Din datele pe care le avem în acest moment există şi pentru acestea alternative în piaţă, adică există şi alte produse care conţin molecula respectivă în concentraţiile respective şi care sunt autorizate fără probleme”, a spus reprezentantul ANMDM.

El a precizat că nu a existat nicio raportare, la nivelul autorităţilor naţionale sau autorităţii europene, cu privire la probleme pe care utilizarea acestor medicamente le-ar fi ridicat – reacţii adverse sau secundare. „Problema, însă, pe care am putea să o suspectăm este că ele nu sunt la fel de eficiente cum sunt alte medicamente cuprinzând aceleaşi substanţe active din piaţă”, a mai arătat Răzvan Prisada.

Lista medicamentelor vizate:

  • Posaconazole
  • Ibuprofen Nutra Essential
  • Loperamide
  • Tadalafil – 20 mg
  • Tadalafil – 5 mg
  • Eriotinib – 100 mg
  • Eriotinib -150 mg
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
19.4 ° C
19.6 °
18.3 °
56 %
2.2kmh
41 %
J
19 °
vin
21 °
S
19 °
D
20 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...