Un cunoscut și respectat profesor M.D., din Darabani, s-a aruncat luni dimineață de la etajul al treilea al unui bloc din orașul Darabani.
Profesorul, în vârstă de 48 de ani, coordonator al ansamblului „Stejărelul” de la Clubul Copiilor Darabani, ar fi suferit de depresie.
Incidentul s-a produs luni dimineață, când bărbatul a sărit de la etajul al treilea al blocului în care locuia. Se pare că a lăsat un bilet de adio în care și-a explicat gestul. Acesta a căzut peste o mașină parcată lângă bloc, iar locuitorii au sunat imediat la 112. La fața locului au sosit echipaje de ambulanță și poliție.
Bărbatul a fost transportat de urgență la Spitalul Municipal Dorohoi. Bărbatul este conștient, suferind câteva fracturi și un traumatism cranio faccial.
Polițiștii au preluat cazul și urmează să stabilească circumstanțele exacte ale nefericitului incident.