După Gala Superscrieri în care au fost premiați ziariștii, o jurnalistă a găsit curajul de a spune public că un fost coleg a violat-o. Fapta s-ar fi petrecut în urmă cu aproape nouă ani, pe când jurnalista avea 20 de ani, iar din punct de vedere legal s-a prescris. Da, în România violul se prescrie. Doar traumele, durerea, frica, ruşinea, vina, blamarea victimei rămân. Făptaşul este absolvit de vină, are şansa să o ia de la capăt, victima suferă până la final. Atunci, Adina Florea nu a avut curajul – așa cum nu îl au majoritatea victimelor abuzurilor sexuale – să depună plângere, acum e prea târziu.
Admir curajul uriaș de a expune public un moment atât de dur şi dureros, dă voce atâtor victime care nu găsesc niciodată puterea de a spune prin ce au trecut. În acelaşi timp, cei din jur nu vor mai putea spune că nu au știut.
Trebuie menționat că, după ce Adina a făcut publică drama prin care a trecut, încă două femei îl acuză pe Răzvan Băltăreţu, fost redactor-şef al publicaţiei Vice, că a ignorat lipsa consimțământului într-un act sexual. Întrebat de ziariștii din presa centrală cum comentează acuzaţiile, acesta neagă violul.
Odată cu expunerea acestui caz ies, însă, din nou, la suprafaţă, pe lângă colegii care nu au nici cea mai vagă idee despre cum se scrie despre un caz de abuz, atât de mulţi care se întreabă de ce Adina Florea nu a spus nimic atunci, de ce nu a depus plângere? Iar răspunsul e simplu, pentru că acestei ţări nu îi pasă. Efectiv.
Colegii mei de la Monitorul au scris recent despre un caz teribil, la fel de teribil ca şi cel al Adinei. O adolescentă de 16 ani a depus plângere la poliţie după ce fostul primar al comunei în care locuieşte ar fi violat-o. Oamenii legii îl reţin, iar după TREI ZILE îl eliberează FĂRĂ NICI UN FEL DE MĂSURĂ INSTITUITĂ asupra lui. Specialiştii din cadrul DGASPC care au discutat cu fata spun că acest copil trăieşte aproape zilnic o formă de abuz emoţional, retraumatizare, având în vedere că locuieşte în aceeaşi comunitate, în proximitatea abuzatorului pe care îl vede trecând pe stradă. Ea se simte neputincioasă şi într-o stare de frică permanentă. Părinţii plâng în pumni şi spun că fiica lor a ajuns să trăiască ca într-o puşcărie, după ce efectiv s-a autoizolat în casă.
Avocatul victimei spune că în momentul în care se hotărăsc măsurile preventive în privința unei persoane acuzate de viol, victima nu este întrebată. Judecătorii spun că la data judecării arestării preventive la dosar nu exista nicio evaluare făcută asupra victimei de către specialiștii DGASPC, deci nu au avut cunoștință de traumele suferite de victimă. Nu se ştie exact dacă raportul de evaluare a fost întocmit prea târziu, ori documentul nu a fost depus la dosar de către anchetatori.
Cine suferă la final? Exact! Victima!
Un alt aspect extrem de important de menţionat este faptul că în România au loc în medie CINCI cazuri de viol pe ZI. La fiecare patru zile un minor e abuzat sexual, fetiță sau băiețel. 16% dintre adulții tineri (16-24 de ani) au fost abuzați sexual ca minori. 2.400 de copii sunt abuzați sexual în fiecare an. Asta pe fundalul unui climat social în care 55% dintre români consideră că, în unele cazuri, agresiunile sexuale pot fi justificate, 20% considerând că nu trebuie incriminate deloc. În timp ce, în proporție covârșitoare, victimele au gânduri sinucigașe.
Din cauza asta victimele nu depun plângeri. Pentru că sistemului nu-i pasă, pentru că tratează victimele superficial, cu bocancii. Pentru că societăţii nu-i pasă. Pentru că în ţara asta dacă nu ţi s-a întâmplat ţie, înseamnă că nu există. Pentru că în ţara asta încă e fusta prea scurtă sau e vina ei că l-a invitat în casă.
