Acum ceva vreme, aflat prin oraș, m-am intersectat cu Dan Doboș. Dan Doboș rapsodul; țin să fac această precizare deoarece vreau să atrag atenția asupra faptului că mai există un Dan Doboș. Dan Doboș scriitorul din județul învecinat; câți dintre botoșăneni sunt la curent cu existența lui? Câți români cunosc măcar titlul uneia dintre cărțile semnate de scriitorul Dan Doboș? Statistic vorbind, într-un sat ceva mai răsărit din România sunt mai mulți care au auzit de rapsodul Doboș decât cei care au habar de existența scriitorului Doboș -, iar în cazul scriitorului am în vedere toată România.
Dar să revin la acea întâlnire, cât se poate de lipsită de semnificație din punctul de vedere al subsemnatului. Eram, întâmplător, pe aceeași stradă, mare chestie… Însă, în apropiere, între doi adolescenți, se desfășura un dialog suficient de sonor cât să nu poată fi ignorat. Uite-l pe ăla cu cântece de pupat în cur primarii… M-a pufnit râsul, dar m-am abținut numai ca să pot asculta și restul dialogului; bănuiam că merită efortul.
Da, chiar el este… Ce-ar fi să-l tragem în poză?, că dacă începe campania electorală nu-l mai vedem prin oraș… Și, cam fără perdea, tinerii au început să-și dea cu părerea despre viața politică de la noi și despre modul în care înțeleg unii să o acapareze. Știi, nu suport muzica populară de când l-am văzut la un așa-zis festival, când individul behăia „Domn primar, domn primar” și tot își scotea pălăria și se înclina către primarul așezat strategic chiar lângă scenă. Iar primarul se înclina și el către interpret, că așa e frumos și vrea să vadă electoratul. Nu aș vota în veci pe unul care are nevoie de cineva care să-i cânte ode, așa cum îi cântau lui Ceaușescu… Mai bine nu votez decât să votez cu unul care cheamă pe cineva să-i lălăie „Domn primar”. Să văd că face ceva în sat sau în oraș la mine, să văd că a asfaltat un drum care nu duce la casa lui, a făcut ceva care chiar e necesar, nu terenuri de fotbal în pantă sau monumente. Da, l-aș vota pe ăla care, la final de mandat poate să-mi arate că a făcut ceva care nu e în curtea lui, nu pentru că îl cheamă pe Doboș să-l ridice în slăvi și să-l salute de pe scenă.
Înțelepte cuvinte. Care vin tocmai de la tânăra generație, acea generație pentru care cei „trecuți prin viață” numai lucruri bune nu au de spus. Că tinerii sunt prea bătuți în cap, că nu au învățat cum învățau ei odată, că nu muncesc, că nu-i duce capul. Ca să vezi… Dacă punem în balanță realizările generațiilor ceaușiste și pe cele ale tinerilor de azi, mă tem că nostalgicii ar cam trebui să-și salte pălăria, dar nu în fața primarului, ca Doboș, ci în fața copiilor. Să nu uităm că generația care-și asumă mai multe merite decât există a tot votat cu comuniștii și urmașii lor și încă o fac. Mai zilele trecute am urmărit reportajul Recorder cu campania electorală de la Buzău – unde în altă parte, că doar nu în Moldova? Aia la care s-a testat conceptul „Sărbătorește românește”, unde s-a cântat muzică populară și electoratul a primit mici și bere, iar cei mai norocoși dintre alegători s-au pupat cu Marcelașul cel Viteaz; majoritatea oameni aflați la vârsta la care părul alb le dă dreptul să spună că au acumulat suficientă înțelepciune încât îi pot privi de sus pe cei mai tineri. Am văzut și imagini de la „sărbătoarea” de la Slatina, unde înțelepții României se călcau în picioare pentru mici și ridicau în slăvi partidul care le-a dat. Le-a dat din ce le-a luat, dar câți dintre fidelii PSD înțeleg asta?
Ei, iată că tocmai tineretul mai oferă o speranță acestei țări. Băieții ăia doi care spuneau că ei nu ar vota în ruptul capului pe cineva care e convins că drumul spre inima alegătorilor trece prin stomac, cu mici și bere, dar și pe la urechi, cu cântece de pupat în cur primarii. Dacă nu sunt în stare să livreze mai mult, mai bine votați pe altul.
Cât timp generația tânără dă dovadă că e capabilă să se rupă de metehnele celei vechi, dar pline de pretenții, mai avem speranță. Evident, nu toți tinerii sunt geniali, așa cum nu toți cei trecuți de o anume vârstă sunt votanți de PSD – sau, mai nou, de USL. Dar datorită lor mai avem o speranță. Una dintre marile ipocrizii ale celor care-și fac astăzi campanie e cea cu promisiuni pentru tineri. Tinerii sunt viitorul… Nici nu știu cât de mare dreptate au.
