În cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității, desfășurată în perioada 20-24 mai a.c., polițiștii botoșăneni au pus accentul pe importanța prevenirii violenței în familie, tema zilei de marți fiind dedicată acestui subiect sensibil.
Pe 21 mai, reprezentanții Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității s-au alăturat comunității la Biserica Vovidenia din Botoșani, cu ocazia sărbătoririi Sfinților Împărați Constantin și Elena. În colaborare cu Protopopiatul Botoșani și preotul slujitor Partenie-Cristian Apostoaie, polițiștii au avut un rol activ în informarea celor prezenți despre drepturile victimelor violenței în familie.
Principala temă abordată a fost promovarea prevederilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie. Participanții au fost informați despre modificările legislative recente și despre modalitățile în care pot solicita un ordin de protecție, precum și despre serviciile disponibile pentru victimele violenței domestice.
Materiale informative, rezultat al parteneriatului dintre IPJ Botoșani și Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, au fost distribuite cetățenilor prezenți. Acestea conțin recomandări esențiale pentru persoanele care se confruntă cu abuzuri în familie și detaliază serviciile de sprijin disponibile pentru acestea.