A fost nepotul Sfântului Mucenic Teodor Tiron. A trăit în vremea împăratului Maximian (286-305). A fost ucis pentru că a refuzat să aducă jertfă idolilor și pentru arderea templului închinat lui Apolon (Sfântul Vasilisc s-a rugat lui Dumnezeu, iar Acesta a trimis foc din cer și astfel a fost distrus templul și statuia idolului Apolon).
Sfântul Pavel din Peloponez
S-a născut în satul Sopoto din provincia Kalavryta, din părinți săraci, fiind cizmar de meserie
După ce petrece o vreme în desfătări trupești, negăsindu-şi pacea, pleacă în Sfântul Munte, la mănăstirea Marea Lavra. Aici îl întâlnește monahul Timotei, care-l ia cu el, ca să-i fie ajutor la bucătărie. După o vreme se călugărește, primind numele Pavlos. Viețuiește în mai multe mănăstiri din Muntele Athos, primește schima mare și aprins de dorința muceniciei se înfățișează înaintea muftiului din Tripoli și îi vorbește acestuia despre credința neadevărată a lui Mahomed. Pentru că nu acceptă credința musulmană, îi este tăiat capul.
„Vrăjmaş milostiv şi prieten viclean”
Când potrivnicul mântuirii noastre se vede bătut la prima piedică – cea mai ușoară – ce o ridică în calea robilor lui Dumnezeu prin lume, mândria nu-l lasă să se dea bătut, ci le stârnește a doua piedică prin viciile trupului, sau o iubire trupească de sine. La o atare înaintare a luptei pentru mântuire se tânguie trupul, ca să te milostivești de el; e tânguirea vicleană a stricăciunii, care nu trebuie ascultată, ci scoasă din rădăcină și firea făcută iarăși curată. De aceea Părinții i-au zis trupului: vrăjmaș milostiv și prieten viclean.
În vremea negrijei de mântuire trupul se nărăvise cu patimile și poftele, iar acestea l-au desfrânat și l-au scos de sub conducerea minții, sau, mai bine-zis, au scos mintea de la conducere, încât se răscoală cu nerușinare împotriva sufletului, chinuindu-1 în tot felul, și se întărâtă până și împotriva lui Dumnezeu. „Căci pofta cărnii este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, fiindcă nu se supune legii lui Dumnezeu, și nici nu poate”. Așa vine că fiecare ducem un ateu, necredincios, în spate – trupul de pe noi. De la starea asta și până la a-i face să fie templu sau Biserică a Duhului Sfânt e de luptat de cele mai multe ori viața întreagă.
Firea trupului fiind surdă, oarbă și mută, nu te poți înțelege cu el decât prin osteneală și foame, acestea însă trebuie conduse după dreapta socoteală, ca să nu dăuneze sănătății. Acestea îl îmblânzesc, încât nu se mai ţine vrăjmaș lui Dumnezeu. Rugăciunea și postul scot dracii poftei și ai mâniei din trup. Foamea îmblânzește fiarele.
Cu tot dinadinsul se atrage luarea aminte ca toată lupta aceasta să nu se ducă fără îndrumarea unui duhovnic iscusit care știe cumpăni pentru fiecare ins aparte: măsura, trebuința și putința fiecăruia. Postul adică să fie măsurat după vârstă, după sănătatea rămasă – deși postul pe mulți i-a făcut sănătoși – și după tăria și felul ispitelor. Așa cere dreapta socoteală.
Prețuirea pătimașă a trupului pe mulți îi întoarce împotriva duhovnicului, deși învrăjbirea nu-i ţine mult, boala îi întoarce; pe alții, însă, mușcați la minte de mândrie, nici nu-i lasă să meargă vreodată la duhovnic, deși le tânjește cugetul. La vreme de umilință aceștia biruie piedică și intră în lupta mântuirii. (Pr. Arsenie Boca)
Preot Olivian SANDU
