S-a născut în Tebaida de Jos (Egipt) și a trăit în timpul împăratului Constantin cel Mare (306-337). Ca soldat a luptat în armata împăratului Constantin, în faimoasa bătălie împotriva lui Maxenţiu. În vremea aceea era păgân. Primește Botezul și se retrage în pustia Tebaidei, alături de pustnicul Palamon.
După zece ani de nevoințe ajunge în Tabenisi, unde un înger i s-a înfățișat înainte îmbrăcat în rasă de schimonah și i-a dăruit o tăbliță pe care se afla înscrisă pravila unei mănăstiri cu viaţa de obște. Acest înger i-a poruncit să întemeieze o astfel de mănăstire chiar în Tabenisi. Zidește multe chilii, și prin lucrarea Sfântului Duh ele vor ajunge să fie locuite de monahi.
Numărul monahilor sporește, încât Pahomie este nevoit să mai întemeieze alte șase mănăstiri. Numărul ucenicilor lui a ajuns aproape la șapte mii. Dacă Sfântul Antonie cel Mare este socotit a fi întemeietorul vieții pustnicești, Sfântul Pahomie este considerat întemeietorul vieții mânăstirești de obște.
A introdus sistemul chinovial de nevoință pe care îl avem în majoritatea mănăstirilor până astăzi. Concepția ca monahul este asemenea unui soldat care trebuie să lupte în formație pentru a nu rămâne izolat în faţa primejdiei gândurilor rele este un alt atu al monahismului chinovial în raport cu celelalte forme de monahism, dar în special în raport cu cel de tip anahoretic sau singuratic (pustnicesc): „Vai celui singur care cade și nu este cel de-al doilea care să-l ridice. Meritul și noutatea vieții de obște întemeiate cu ajutorul Regulii Sfântului Pahomie cel Mare este acela de a fi împăcat idealul singurătății cu cel al vieții comunitare.
A trecut la cele veșnice în al 55-lea an al vieții sale. A fost îngropat în mânăstirea ctitorită de el.
Sfântul Iacob Putneanul Mitropolitul Moldovei
S-a născut la 20 ianuarie 1719 într-o familie dreptcredincioasă din Bucovina. La numai 12 ani a intrat în viața monahală. Formarea sa duhovnicească este legată de obștea Mănăstirii Putna și a Sihăstriei Putnei, dar și de Mitropolitul Antonie al Moldovei (1730-1740).
A fost hirotonit preot la numai 17 ani, apoi a fost ales egumen al Mănăstirii Putna la vârsta de 25 de ani. În anul 1745 a fost ales episcop de Rădăuți, unde a tipărit un Liturghier slavo-român și a înființat o școală pentru învățarea limbilor slavonă, greacă și română. După doar cinci ani, vrednicia și râvna sa au fost hotărâtoare pentru mutarea sa în scaunul de mitropolit al Moldovei, la Iași. Între 1750 și 1760 reușind să deschidă o tipografie, a tipărit 15 cărți de slujbă și învățătură în limba română, care s-au folosit în bisericile și mănăstirile din toate ținuturile locuite de români. A dispus traducerea „Vieților sfinților”.
În vremea domniilor fanariote, a intervenit, împreună cu ceilalți ierarhi ai ţării, pentru eliminarea unor forme de asuprire și a unor biruri împovărătoare, iar în anul 1758 a cerut hanului tătarilor să înceteze prădarea Moldovei, iar în anul următor a potolit o răscoală a poporului, impunând domnitorului să îndeplinească unele cerințe.
A devenit al doilea mare ctitor al Putnei, întărind-o duhovnicește și material.
Simțindu-și sfârșitul aproape, după Păștile anului 1778 a mers la Sihăstria Putnei și a primit tunderea în marea schimă prin mâna duhovnicului său, Sfântul Cuvios Natan, luând numele de Eftimie. După patru zile, pe 15 mai 1778, a trecut cu pace la Hristos Domnul. A fost înmormântat în pridvorul mănăstirii sale de la Putna, ca nou ctitor al ei.
Preot Olivian SANDU
