În primul weekend după debutul campaniei electorale la Botoşani au loc două festivaluri, respectiv Zilele Oraşului şi cea de-a XVI-a ediție a Târgului Regional de Zootehnie, Utilaje Agricole și Produse Tradiționale Botoșani.
Târgul, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani, alături Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Popăuți, Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Moldoovis, Asociația Crescătorilor de Taurine și Primăria Răchiți, va avea loc în perioada 11-12 mai.
Printre principalele atracții ale târgului se numără prezentarea de animale şi chiar paradă canină, cabalină și ovină. O altă componentă a târgului o va reprezenta noutăţile în materie de utilaje agricole ce vor fi prezentate publicului larg.
Atmosfera va fi întreținută de Ansamblurile Populare de Tineri din județul Botoșani, Codrenii din Republica Moldova și interpreții Diana Rotaru, Mihaela Tabura, Viorica Macovei și Cornelia Ciobanu, care vor asigura momente deosebite de divertisment și bucurie pentru toți participanții.
11 Mai 2024 | Activitate |
11:00 | Se deschid porțile „Târgului Regional de Zootehnie, Utilaje Agricole şi Produse Tradiţionale Botoşani”- ediţia a XVI-a |
12:00 | Spectacol folcoloric |
12:30 | Întâlire cu fermierii în anfiteatrul VASILE NIGA |
13:30 | Expoziție Chinologică : Clubul Național Bucovina |
15:00 – 15:30 | Fanfara Trei Prăjini – Vaslui |
12 Mai 2024 | Activitate |
10:00 | Se deschid porțile „Târgului Regional de Zootehnie, Utilaje Agricole şi Produse Tradiţionale Botoşani”- ediţia a XVI-a |
11:30 | Parada Ciobăneștlor Românești de Bucovina
Demonstrație de tuns oi |
12:30 | Parada berbecilor |
13:00 | Primirea Oficialităţilor |
13:30 | Activitate la standuri- Prezentare Bovinelor de rasă |
14:30 | Discursuri ale Organizatorilor şi Oficialităţilor |
15:15 | Promovare produse tradiționale din carne de oaie sub sloganul ‚’’Mânâncă sănătos- Mănâncă cu Moldoovis ’’ |
15:30 | Vizita Oficialităţilor la standurile participanților
|
17: 00 | Spectacol folcloric |