Fiorentina s-a calificat pentru al doilea an la rând în finala Europa Conference League, după ce a terminat la egalitate cu cei de la Club Brugge, scor 1-1, în deplasare, în manşa secundă a semifinalelor.
Gazdele au deschis scorul pe Jan Breydelstadion, prin Hans Vanaken (min.20), echipa italiană egalând pe finalul timpului regulamentar, prin Lucas Beltran (min.85 – penalty). De remarcat ar fi că oaspeţii au avut nu mai puţin de trei bare în acest meci, două prin Christian Kouamé (min.35, 75) şi una prin Cristiano Biraghi (min.74). În tur, „viola” câştigase pe „Artemio Franchi”, cu scorul de 3-2.
În această seară de la ora 22:00 va avea loc manşa secundă a celeilalte semifinale, dintre Olympiakos Pireu şi Aston Villa, duel care se reia de la scorul de 4-2 pentru greci.
Finala Europa Conference League este programată în data de 29 mai, la Atena, pe „AEK Arena”.