spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeEditorialBuzz House - o mizerie ipocrită - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Buzz House – o mizerie ipocrită – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Din lipsă de ceva mai bun, zilele acestea am ajuns pe la Buzz House. Filmul, nu altceva… Și pot spune că m-am îngrozit de-a dreptul. Nu de acțiunea de pe ecran ca atare, ci de nivelul la care a ajuns ce-a de-a șaptea artă pe tarlalele mioritice. Desigur, e vorba și despre România educată…

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Despre film ca atare nu sunt foarte multe de spus. Se înscrie în subcategoria Slasher, în care filmele de referință au fost turnate cu ceva ani înainte ca Selly – distribuitor, actor, promotor și ce se mai poate; ce mai un nou Sergiu Nicolaescu – să fi văzut lumina zilei. Scenariul e de o stupizenie colosală; pur și simplu Radu Alexandrescu a dat cu metoda doctorală prin scenariul unui film slasher oarecare, a băgat glumițe românești și gata capodopera. Fiind vorba de un film slasher, intriga și deznodământul sunt clare de la început; o gașcă de tineri ajunsă într-un loc izolat și „eroii” sunt masacrați de un individ mascat numit Chipărușul. Câtă genialitate… Jocul actorilor e și mai mizerabil, dar oarecum de așteptat. Până la urmă nu vorbim de actori talentați în adevăratul sens al cuvântului, ci de influenceri și tiktokărese care nu reușesc să depășească mentalitatea de vedetă pentru cei cu minte puțină și prestează ca atare, adică forțat și neconvingător.

De ce or fi ales producătorii astfel de ciurucuri să dea viață personajelor (ce-i drept, lipsite de pretenții, având în vedere genul filmului)? Explicația trebuie căutată în succesul fulminant de care are (încă) parte Buzz House în cinematografele din România. Publicitatea vinde orice, inclusiv astfel de mizerii, iar tânăra generație nu a pierdut ocazia de a-și vedea idolii pe marele ecran. Deși filmul e marcat ca fiind nerecomandat celor sub cincisprezece ani, tocmai minorii fără buletin reprezintă grosul publicului. Dacă ar fi fost să se respecte vârsta legală pentru vizionare, probabil că proiectarea s-ar fi anulat, nu cred că cineva s-ar fi deranjat să ruleze filmul doar pentru mine; de multă vreme n-am mai văzut atâția spectatori într-o sală de cinema.

Să nu-mi spună mie cineva că Selly, Babei, Alexandru, Dima și Lucian nu știu cum stă treaba cu publicul țintă. Dar cu ceva pile la CNA și pe unde mai trebuie, filmul a fost marcat ca nerecomandat celor sub 15 ani, deși filmele slasher sunt clar 18+. S-a găsit și găselnița necesară; scenele de omor nu sunt chiar evidente; vezi că dă cu toporul, dar nu și în cine. Cu alte cuvinte, lăsați copiii să se culturalizeze, că e cu ce. Să vină la film și să se viseze viitori Selly, Drăcea sau Adrian Elicopter de Luptă. Pe bune, Adrian Elicopter de Luptă? De unde le mai scot? Până și maneliștii sunt ceva mai modești.

Deși bugetul unui slasher rareori sare de jumătate de milion de dolari (cu toate că încasările sunt peste orice așteptări), cică Buzz House a înghițit milionul de euro. Cam greu de crezut cât timp nu e vorba de efecte speciale și distrugeri (în afară de o ușă și două oglinzi de Logan recuzita n-a suferit cine știe ce daune), cascadorii sau măcar machiaj. Pur și simplu o tâmpenie de film, dar care și-a cam recuperat banii din prima săptămână de proiecție și a făcut asta mizând pe alt public decât celui care îi este destinat oficial. Dacă scoți puștimea din sălile de cinema, rămâi cu un film la fel de rentabil ca “Incidentul Ankara”, idioțenia românească despre care se spune că a avut mai puțin de douăzeci de spectatori.

Cu ani în urmă eram culturalizați cu Carlo Pedersoli, cunoscut pe ecran ca Bud Spencer, sau și mai cunoscut drept Piedone. Filme fără pretenții, dar vedem că astăzi Miticii de la București se înghesuie să susțină la Primăria Capitalei pe un individ care și-a trecut porecla de Piedone în Cartea de Identitate. Românii detestă să fie porecliți, dar Piedone de pe Colentina e mândru de asta, deși nivelul lui de școlarizare bate cam pe la cel al premierului Ciolacu. Piedone… Votăm cu Piedone că ne plăcea în filme. Peste ceva ani vom vota vreun Elicopter de Luptă? România educată, unde ești? A, știm, deocamdată e peste Ocean, că e rost de o vacanță activă…

 

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
1.6 ° C
2.6 °
1.1 °
77 %
8.6kmh
72 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...