Un copil a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost victima unui accident de ATV produs de un alt copil. Victima este acum internată în spital, iar autorul anchetat pentru patru infracțiuni.
Inconștiența și teribilismul unor puști din județul Botoșani au fost pe punctul de a produce o tragedie. Acum, un copil de 15 ani a ajuns rănit în spital, iar un amic de-al său, de aceeași vârstă, este cercetat de polițiști.
Accidentul a avut loc pe malul unui iaz din comuna Suharău, județul Botoșani. Doi minori, ambii de 15 ani, au decis să iasă la plimbare cu un ATV, deși niciunul nu știa să stăpânească vehicolul pe patru roți. Asă se explică faptul că, după câteva minute, cel care se afla pe locul din spate s-a dezechilibrat și a fost aruncat din șa, după o manevră imprudentă a șoferului. Tânărul a căzut cum nu se putea mai rău, suferind mai multe traumatisme și contuzii.
Speriați, cei doi au decis să nu spună nimănui și s-au despărțit chiar la locul accidentului. Deși cu dureri cumplite în zona abdominală, tânărul rănit a pornit pe jos spre casă. S-a întâlnit cu niște vecini cu mașina, iar aceștia au realizat că minorul pățise ceva. După ce le-a spus ce s-a întâmplat, și mai ales din cauza durerilor acuzate, aceștia au sunat la 112, cerând ajutorul cadrelor medicale.
“Solicitarea s-a făcut pentru un copil, 15 ani, sex masculin, victimă a unui accident ATV. A fost preluat dintr-o maşină personală de către echipajul cu asistent al Ambulanţei Dorohoi. A fost stabilizat şi transportat direct la Spitalul de Pediatrie Botoşani, pentru investigaţii şi tratament de specialitate”, a precizat medicul primar Andreea Stărică purtător de cuvânt SJA Botoșani.
Copil internat și patru infracțiuni după un accident de ATV
Ulterior, medicii au decis internarea lui în secția de chirurgie, cu plagă contuză în regiunea lombară.
Cadrele medicale au anunțat și poliția legat de incident, iar acum oamenii legii au declanșat o anchetă, pentru a stabili cum s-a întâmplat nenorocirea. După primele investigații a fost deschis un dosar penal pentru nu mai puțin de patru infracțiuni. “În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de punere în circulație a unui autovehicul neînmatriculat, conducere fără permis, părăsirea locului accidentului și vătămare corporală din culpă”, a precizat agent șef adjunct Delia Nenișcu purtător de cuvânt IPJ Botoșani.