Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și noi momentul”. Mesajele se văd, se aud, dar nu transmit nimic, ducând cu gândul la activitatea cohortelor de bugetari inutili; sunt plătiți cu salarii babane, pe hârtie au responsabilități înalte, dar în realitate țării i-ar merge mai bine fără ei. Mesaje anoste și dușmani inventați, aceasta e, aparent, strategia cu care partidele și-au pus în plan să adune voturi. Liberalii au atins culmea – sau hăul – penibilului. Acum ceva timp hămăiau împotriva ciumei roșii, după care s-au aliat cu dușmanul de moarte în primul USL. Așa cum era de așteptat, gașca s-a spart și liberalii au fost puși în situația de a le explica alegătorilor că ăla cu care până mai ieri erau bot în bot e, de fapt, ticălosul suprem. Au explicat, că la asta se pricep, doar că, după cum bine știm, s-au întorlocat din nou cu dușmanul și iar trebuie să le explice alegătorilor de ce ciumații roșii sunt buni, măcar pentru europarlamentare. Au activitate, e cât se poate de evident, mai ales că nici cu candidații lor nu le e rușine. Cam greu să-i explici alegătorului care a așteptat peste șaizeci de seturi de câte treizeci de zile ca Rareș Bogdan să elimine pensiile speciale de ce ar trebui să ștampileze lista pe care apare individul alături de cei pe care-i înfiera cu vehemență de-a dreptul proletară.
Practic, la europarlamentare, exceptând trei nume noi, liberalii mixați cu pesediști s-au prezentat cu vechii europarlamentari. Aceleași personaje inepte, care ne promit ce au promis acum cinci ani știind prea bine că nu vor face nimic. Și aici ne lovim de o chestie de care ar trebui să ținem seama când suntem chemați să punem ștampila pe buletinul de vot și nu doar când e vorba de euroalegeri. Majoritatea celor care ne cer votul nu sunt la primul mandat; vor să repete figura nu pentru noi, ci să le fie lor bine. Când e vorba despre cineva care are la activ măcar un mandat campania electorală n-ar trebui să se bazeze pe ce va face dacă va fi reales, ci pe cât anume a realizat din ce a promis cu patru, opt, doisprezece, șaisprezece sau chiar douăzeci de ani în urmă. Laudă-te cu ceea ce ai făcut, nu cu ceea ce ai de gând să faci. N-ai realizat mare lucru?! În cazul ăsta e cazul să dai cu subsemnatul pe la niște instituții; până la urmă vorbim despre înșelătorie așa cum este descrisă în codul penal. Ai promis omului ceva, dar nu i-ai oferit nimic și, ca și cum nu ar fi de ajuns, ai șansa de a-l prosti încă patru ani. Dacă instituțiile statului și-ar face treaba, competiția electorală ar fi mult mai lejeră deoarece escrocii ar fi eliminați de pe liste după primul mandat. Din păcate, știm ce instituții avem și ce bugetari mișună prin ele, astfel că de eliminarea escrocilor ar trebui să ne ocupăm chiar noi, cei care avem pretenția că deținem puterea. Avem dreptul – chiar obligația – de a le cere celor pe care i-am ales o dare de seamă privitoare la diferența între promisiuni și realizări. Și dacă e o diferență cam mare, să ne îndreptăm atenția către candidații noi. Orice nou venit în politică poate fi mai bun decât un vechi farsor. Cu ăștia vechi ne-am lămurit, haideți să vedem ce pot cei noi, poate de undeva o să sară și iepurele la care jinduim. Nu mai e cazul să-i votăm și răs-votăm pe cei care au tot promis fără să facă nimic și vin doar o dată la patru ani să ne ceară voturile, după care nu-i mai vedem.
Să privim în jurul nostru la ceea ce există și să ne gândim la ceea ce trebuia să fie dacă promisiunile celor care ne-au spoliat patru ani ar fi devenit realitate. Nu vorbim de lucruri extravagante, doar de realizări de bun simț. Drumuri pe care să poți circula în siguranță, spitale regionale în care să găsești sănătate, școli în care să ți se predea despre viitor, nu care să te pregătească pentru trecut. Justiție pentru toată lumea, nu doar pentru cei mărunți. Chestii decente… Ceea ce au promis, nu mai mult…
