De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai veni încă vreo 30 de miliarde în viitorul apropiat. În afara acestora, au mai fost, sunt și vor mai fi investițiile directe și indirecte ale străinilor în industrie, agricultură, comerț, servicii, sănătate, învățământ, apărare, cam în toate domeniile vieții sociale. Produsul intern brut al țării a crescut fulminant, depășim deja vecini din zona noastră, dar și membri mai vechi ai Uniunii. Atunci, de ce naiba suntem săraci, de ce nivelul de excluziune socială de la noi îl întrece cu mult pe cel al țărilor care au venituri mai mici decât ale noastre?
Fiindcă banii sunt administrați prost, dijmuiți de oameni veroși, de grupuri infracționale strâns grupate în jurul bugetelor de tot felul și risipiți pe programe concepute anume de la bun început în așa fel încât să direcționeze grosul fondurilor înspre buzunarele celor care le administrează. Și fiindcă nu mai avem elite, în aproape niciun domeniu. Oamenii de valoare, buni profesioniști și cu o conduită morală ireproșabilă, nu sunt promovați, ba chiar sunt nedoriți, fiindcă sunt primii care pot observa anomaliile din sistem, primii care ar putea să avertizeze opinia publică asupra derapajelor administrative.
Dacă chiar vrem să schimbăm ceva trebuie sa pornim de la realitate, una foarte dură: țara a fost drenată de elitele intelectuale de mai multe ori. După holocaustul comunist împotriva intelectualilor, a urmat dezastrul securisto-nomenclaturist care a gonit, în valuri succesive, toți tinerii capabili care au făcut carte pe bune. Acum 100 ani aveam abia o treime din populație alfabetizată. Astăzi, în ciuda tuturor reformelor din educație, ne confruntăm cu un fenomen și mai grav: aproape jumătate din populația care știe să scrie și să citească nu înțelege texte mai lungi de câteva sute de semne, nu poate să extragă măcar o idee din enunțul lecturat.
Universitățile private sunt simple fabrici de bani, livrând diplome oricărui idiot ai cărui părinți plătesc fără să crâcnească sau slugilor trimise de partid și de către „servicii”. Iar universitățile de stat au scăzut exigențele până sub nivelul mării, ca să nu-și piardă studenții și, implicit, profesorii catedrele. Avem mii de absolvenți de umane care nu au citit o carte în viața lor și mii de ingineri diplomați care nu pot rezolva o ecuație simplă, de clasa a șaptea. Cultivăm un dispreț nemărginit față de intelectualitate, față de competență și față de responsabilitate în favoarea celor care au „șkola veți” și „știe să face bani”.
Condiții în care au înflorit economia subterană și corupția, iar incompetența a fost generalizată la toate nivelurile. Un raport recent al Expert Forum arată că statul român, prin conducătorii săi actuali, este pur și simplu incapabil să-și schimbe modul conlucrare cu Uniunea Europeană. Deși este una dintre cele mai mari țări din UE, mai nou și cu un PIB semnificativ, România nu a reușit să devină lider în vreun domeniu, nu are inițiative sau idei care să schimbe sau să modeleze viitorul continentului, fiind mereu un jucător de rangul doi, care ia ce i se dă, ca beneficiar de proiecte și fonduri, fără să ceară ceva în plus și fără să vină cu propuneri demne de luat în seamă.
Cu observațiile de mai sus, îndeobște cunoscute, nu vreau decât să subliniez cât este de important să încercăm să spargem cercul vicios, acela în care alegem corupți și mincinoși dovediți ca atare după care ne plângem că ne înșeală și ne fură. Cât de important este să lăsăm umorile personale deoparte, să-i căutăm rațional pe cei despre putem avea certitudinea că au făcut carte serios, că au fost buni profesioniști înainte de intra în politică, că au un statut moral ireproșabil și să-i votăm dincolo de simpatii politice sau de stări de moment.
