O femeie, în vârstă de 97 de ani, din localitatea Pădureni, a rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu generat, cel mai probabil, de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.
S-a întâmplat în această dimineață. Când s-a produs incendiul, femeia era în casă. A ieșit singură din interior și a mers la fiul ei să-i spună că locuința i-a fost cuprinsă de flăcări. Ajuns la casa mamei, bărbatul a observat că ardeau trei din cele patru camere și a sunat la 112 după ajutor.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului Botoșani, dar și cei de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Coșula, cu două autospeciale de stingere. Aceștia au constatat că întreaga construcție era cuprinsă de flăcări. Incendiul a fost stins în limitele găsite.
Recomandări de la pompieri
Pentru a preveni astfel de incendii, trebuie respectate următoarele măsuri:
– amplasaţi, în faţa sobelor o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;
– în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei sau a plitei deschisă;
– nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;
– nu puneți materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;
– nu așezați patul lângă sobă;
– nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
– focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor și trebuie stins înainte de a părăsi locuinţa;
– nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;
– depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat.