spot_img
joi, noiembrie 21, 2024
HomeSărbătoarea ZileiSfinții Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici și Iosif

Sfinții Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici și Iosif

Sunt cinstiți atât pentru faptul că au apărat învățătura ortodoxă în faţa influenţelor calvine, cât și pentru că au întărit unitatea românilor în jurul dreptei credințe.
Sfântul Ierarh Ilie Iorest a fost mitropolitul Ardealului între anii 1640 și 1643. S-a născut în Ţara Ardealului, în jurul anului 1600, într-un sat din Transilvania, din părinți drept-credincioși. Din copilărie a intrat în obștea Mănăstirii Putna din Moldova, unde a învățat caligrafia și tehnica pictării icoanelor. Atât pentru învățătura lui aleasă, cât și pentru viața lui îmbunătățită, Dumnezeu a rânduit să fie ales în scaunul de mitropolit al Ardealului. Potrivit tradiției, a fost hirotonit întru arhiereu la Târgoviște. De aici s-a întors fiind instalat în scaunul mitropolitan din Alba Iulia. Principele de atunci Gheorghe Rákóczi i-a impus îndatorirea de a difuza un catehism calvin printre români. Pentru că a refuzat acest lucru, mitropolitul a fost trimis în închisoare, unde a stat vreme de nouă luni. După eliberare a plecat la Mănăstirea Putna, unde a și trecut la Domnul.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Sfântul Ierarh Sava Brancovici s-a născut în Transilvania dintr-o familie de sârbi stabilită în părțile Aradului, însă o bună perioadă a vieții sale a locuit în Ţara Românească. La Târgoviște a fost călugărit sub numele de Sava. A fost ales mitropolit al Transilvaniei în anul 1656, păstorind vreme de 24 de ani, însă tot într-o perioadă în care la conducere se aflau principii calvini. În 1680, mitropolitul Sava Brancovici a fost arestat și trimis în temniță. Nu se știe data exactă când a trecut la cele veșnice.

Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș a fost hirotonit de către mitropolitul Dosoftei al Moldovei pe când acesta era exilat la Jolkiev, în Polonia. Sfântul Iosif Mărturisitorul s-a împotrivit încercărilor de atragere a românilor la Biserica Romano-Catolică, fapt pentru care a fost aruncat în închisoare. Nu se știe cu exactitate perioada cât a stat în închisoare. Fiind eliberat a încercat să-şi reocupe scaunul episcopal, dar fără să reușească. Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul a murit în jurul anului 1711.

Dumnezeu nu ne va judeca pentru că am căzut, ne va judeca pentru că nu ne-am ridicat. Nu ne va judeca pentru că am păcătuit, ci pentru că nu ne-am pocăit. Observați ce simplu stau lucrurile?
Marea minune în Biserica Ortodoxă este că rezistă prin Liturghie. Eu nu cred că există altă explicație, pentru că dacă ne luăm fiecare la scuturat, prea puțin rămâne din noi. Și la Sfânta Liturghie suntem și noi. Păcătoși, nevrednici, netrebnici, nemernici, căzuți. Prăpastia în care am căzut nici nu se poate privi, așa e de adâncă.
Dar Dumnezeu are putere să ne ridice. Condiția este una: să vrem. Dumnezeu nu ne va judeca pentru că am căzut, ne va judeca pentru că nu ne-am ridicat. Nu ne va judeca pentru că am păcătuit, ci pentru că nu ne-am pocăit. Observați ce simplu stau lucrurile. (Preotul Nicolae Tănase)

Preot Olivian SANDU

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
2.8 °
1.6 °
78 %
1.8kmh
100 %
joi
3 °
vin
4 °
sâm
1 °
Dum
2 °
lun
1 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Mai sunt și patrioți care-s pro europeni și nu așteaptă casele de la Simion, ceea ce e bine.

EDITORIAL

Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...

EPIGRAMA ZILEI

A dat neaua peste vii Peste dealuri și câmpii, Peste crângul cel pustiu Peste-al meu păr castaniu... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...