În această dimineață, elevii din clasele primare de la Școala Gimnazială nr.2 Botoșani au învățat de la jandarmi cum pot evita atacul unui câine agresiv, dar și cum trebuie să se comporte atunci când atacul acestuia s-a produs. De asemenea, jandarmii le-au explicat copiilor care sunt misiunile pe care le execută zilnic și le-au arătat, pe înțelesul lor, cum pot preveni săvârșirea unor fapte antisociale care i-ar putea afecta.
Plutonierul adjutant șef Ovidiu Parasca, comandantul grupei conductori câini de serviciu din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, le-a dat elevilor mai multe sfaturi care le pot fi de folos în cazul interacțiunii cu câinii.
Recomandările jandarmilor :
- Dacă ai observat de la distanță câinii agresivi, ocolește-i sau îndepărtează-te de ei fără să alergi, păstrând contactul vizual și anunță autoritățile competente prin apel la numărul unic de urgență 112 pentru a fi luate măsurile ce se impun în vederea înlăturării pericolului;
- Nu te panica și nu fugi, nu faci decât să agravezi situația. Câinele este mai rapid decât omul;
- Vorbește cu câinele agresiv pe un ton hotărât, păstrează contactul vizual cu acesta și încearcă să te protejezi, limitând posibilitatea de a fi atacat din spate, în cazul în care sunt mai mulți câini, prin retragerea treptată către un gard, o mașină, un copac etc.;
- Folosește un obiect pe care îl ai asupra ta, un ghiozdan sau o haină ori o creangă căzută dintr-un copac, așează-l între tine și câine, fără a-l lăsa din mână și strigă după ajutor;
- În cazul în care ai fost atacat de o haită, identifică liderul – câinele alfa și protejează-te în primul rând de acesta;
- La câinii de luptă se intervine apăsând pe ochi, dacă nu dă drumul mușcăturii, pentru a lăsa priza pe care o face;
- În cazul în care ai fost mușcat, solicită în cel mai scurt timp asistență medicală la Unitatea de Primire a Urgențelor, deoarece câinele poate transmite rabia, o boală foarte periculoasă care necesită tratament de specialitate.