Casele a patru familii din comuna Cristești sunt mai sigure, începând de astăzi, datorită campaniei „Detector pentru viață”. Pompierii militari și voluntari, dar și reprezentanți ai DELGAZ GRID au instalat, în aceste locuințe, detectoare de monoxid de carbon și fum. Astfel de dispozitive, care semnalează imediat apariția unui incendiu sau prezența monoxidului de carbon în spațiile în care sunt amplasate, vor fi montate și în alte 495 de case din Albești, Brăești, Coțușca, Cristești, Frumușica, Havârna, Hudești, Lunca, Românești, Suharău, Știubieni, Trușești, Ungureni, Vorona și Ștefănești, zilele următoare.
Pe lângă instalarea detectoarelor, pompierii vor instrui familiile beneficiare cu privire la modul de utilizare și întrebuințare a acestor dispozitive. La fiecare casă, vor lăsa și materiale informative din campanile naționale – „Împreună pentru siguranță”, care are ca obiectiv reducerea numărului de victime generate de incendiile de locuințe în rândul persoanelor vârstnice, precum și materialele din cadrul celorlalte campanii, respectiv – RISC – „Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale”, „Ai grijă la cea mai mare grijă – Siguranța copilului tău”, „Stop incendiilor de vegetație uscată”, Îndepărtează pericolele! Protejează-i pe cei dragi!” și „Un cămin sigur pentru copilul tău”.
Vă reamintim faptul că, Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență derulează, în 20 de județe printre care și Botoșani, campania „Detector pentru viață”. Aceasta se adresează persoanelor în vârstă, cu dizabilități sau din medii sociale defavorizate, unde încălzirea locuințelor se face cu sobe sau alte mijloace similare și constă în instalarea, cu titlu gratuit, a unor detectoare de fum și de monoxid de carbon. Totodată, urmărește să evidențieze importanța montării unor astfel de dispozitive cu rol de avertizare, care să semnaleze imediat apariția unui incendiu sau prezența monoxidului de carbon.