A pătimit pentru Hristos împreună cu peste o mie de creștini în anul 341. Tot atunci au primit moarte mucenicească Sfinții Audel şi Anania, precum şi Ustazan, eunucul împăratului persecutor. Sinaxarul amintește mărturisirea lui Fusik, un funcționar imperial, care în ascuns era creștin. Fusik l-a întărit pe preotul Anania, în timp ce acesta se afla cu capul pe butuc, zicându-i: „Nu te teme, părinte, ci închide doar ochii şi fii tare, şi Domnul te va binecuvânta cu vederea Luminii celei cerești”. În acel moment, împăratul însuși, văzând că este creștin, i-a omorât pe Fusik şi pe fiica acestuia, Asikitria. Sfântul Simeon i-a întărit pe creștinii persecutați, ca nu cumva aceștia de frica morții să se lepede de Hristos. La sfârșit, după ce şi-a văzut turma încheindu-și cu cinste viața pe acest pământ, i s-a tăiat şi lui capul.
Preot Olivian SANDU