Băiatul de 12 ani, dat dispărut în această seară, a fost găsit de polițiști într-un imobil nelocuit, din localitatea Lunca. Acesta era ascuns în una dintre camere, în spatele unei canapele.
„David nu a fost victima vreunei infracțiuni în perioada în care a lipsit de la domiciliu. Acesta urmează sa fie internat în Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgență, din municipiul Botoșani”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.
Sunt continuate verificările pentru stabilirea împrejurărilor în care minorul a părăsit domiciliul.