Cu ceva timp în urmă, am decis să-mi găsesc altceva de făcut în ziua alegerilor locale. Orice altceva în afară de mers la vot. Asta pentru că, la nivelul municipiului și județului, cărțile erau aranjate și nu neapărat spre binele botoșănenilor. Practic, liberalii nu doar lăsau impresia că au abandonat lupta pentru Primăria municipiului și Consiliul Județean, ci erau deciși să se asigure că acestea ajung la PSD. De ceva timp, în organizația județeană PNL s-a instalat un mod de lucru care nu are prea multe în comun cu practicile democratice. Președintele organizației are pretenția să fie singurul reprezentant al județului în Parlamentul României, chestie care ține de controlul absolut. Cu ani în urmă, materialele anti-Țurcanu din zona Săveni erau răspândite de liberali destoinici; cineva nu-l dorea la București deoarece puteau să-i vină unele idei. Și, după cum se știe, ideile i-au venit, cu consecințele de rigoare pentru „vizionarii” care știau ei ce știau când îi făceau anti-campanie, iar cei interesați au învățat ceva din lecția respectivă, astfel că au decis să nu-și asume riscuri. Botoșaniul are pretenția să trimită în Parlament doar un reprezentant, iar individul vrea să fie un fel de Hagi care pasează, centrează, preia și înscrie, ba chiar și arbitrează jocul. Mai ales arbitrează… Dacă se întâmplă să fie doi reprezentanți, luptele interne în PNL sunt mai intense decât cele cu adversarii clasici.
Manevrele de acum câteva luni exact asta demonstrau: un PNL lipsit de ambiții pe plan local și care viza rezultate modeste la alegerile legislative. Candidatura lui Șoptică la Consiliul Județean nu putea livra emoții, ci doar un rezultat complet anticipabil. Dizolvarea biroului organizației municipale a fost genul de lovitură pe care nici adversarii politici nu o puteau gândi și plasa mai bine, mai ales că, tot cu această ocazie, Cătălin Flutur a fost scos din cărți pentru o nouă candidatură la Primăria Municipiului. Așa, ca chestie, și doar din interes statistic, a doua săpătură majoră de care a avut parte din partea partidului. Prima, administrată chiar în ajunul alegerilor pierdute, când premierul Orban i-a chemat pe liberali la Cornișa, în loc să-i lase să lupte fie și pentru douăzeci de voturi. Cu alte cuvinte, pa pa și de la primărie, singura speranță doar la alegerile legislative, când PNL urmărea un singur mandat. O strategie ciudată, desigur, dar dacă e să o analizăm prin prisma unui personaj… Situația era înțeleasă și la București, unde județul lui Eminescu e perceput ca roșu, așa că a fost sărit de la investiții majore cât timp galbenii s-au aflat la butoane.
Da, cumva lucrurile arătau ca bătute în cuie, doar că…
Doar că, uneori, se mai întâmplă și minuni, iar la Botoșani minunea poartă numele de Valeriu Iftime. Inițial, a părut să intre în politică pentru a servi drept portofel de partid. Istoria locală a PNL a mai consemnat un astfel de episod, când Gheorghe Iavorenciuc a plătit campania electorală, dar, deși apărea pe liste, șmecherii din partid au făcut tot posibilul să nu ajungă la București. De fapt nici pe listele pentru Botoșani nu a mai figurat. Astfel, în timp ce Iavorenciuc dona cărți pe la școli și biblioteci, echipa liberală făcea campanie doar șefului de partid. Pe banii lui Ghiță, evident, dar acesta nu era nici măcar amintit. Pentru mine a fost de neînțeles cum niște potlogari politici au reușit să spolieze cu atâta nesimțire un om de afaceri și, la cum a fost prezentat Valeriu Iftime, erau semnale că istoria s-ar putea să se repete. Prezentat inițial ca simplu membru de partid, Iftime a dovedit foarte repede că nu a intrat în politică pentru a face jocul șmecherilor de pe plan local. Și-a asumat candidatura la șefia CJ și n-are de gând doar o participare de palmares la cursa electorală. Desconsiderat de echipa lui Șoptică, Flutur este candidatul oficial al PNL pentru Primăria Botoșani. Candidat cu șanse reale, nu doar de palmares.
Dacă avem în vedere și ultimele mișcări din tabăra pesedistă, e evident că ceea ce părea bătut în cuie cu puțină vreme în urmă nu mai e valabil, ba dimpotrivă. Lupta politică s-a relansat și blatul PSD-PNL a fost dat uitării. Ceea ce e de bine, bineînțeles. Măcar pe plan local avem speranțe, că în rest…