Dragi prieteni,
Prin Botoșaniul nostru, în aceste zile, pare că ar fi apărut ca din senin o anumită campanie negativă, de joasă speță, o abordare a unui anumit candidat, metodă practicată de onorabilul politician cu care am mai dat piept și acum 4 ani; de această dată, însă, mă simt obligat să iau atitudine. Acest răspuns trebuie dat pentru dumneavoastră, cetățenii, pentru toți membrii și simpatizanții PNL, dar și pentru mine însumi.
Vă dați seama, cu siguranță, că această mascaradă nu este câtuși de puțin întâmplătoare; pentru că, din întreaga lume a presei, pe care o respect în general și din rândul căreia am nenumărați prieteni, a reapărut la comandă aceeași minunăție de publicație externă orașului (nu este și nu a fost vreodată din Botoșani). Ce și cum face? Ne otrăvește spațiul public așa cum a murdărit comunicarea politică din campania de acum 4 ani, înnoroind orice dialog civilizat la care contracandidatul meu de atunci și de acum a fost invitat de către mine să ia parte.
Ar fi eronat să dau nume de persoane aici, dar ele sunt ușor de intuit, precum este și partidul care se dedă la aceste demersuri josnice, deși dintre toate, tocmai în ograda acestuia sunt unele dintre persoanele cu cele mai mari probleme juridice din spațiul electoral local actual (vezi povești romanțioase cu iz penal).
Dar, hoțul strigă „Hoțul!”, cum se spune. Ceea ce vedem acum nu este, așadar, decât o reluare a unei metode mai vechi, planificată și derulată cu neguroasă gândire în spatele unor persoane (și de către ele), care ne râd în față de pe afișe mimând civilizație, etică, morală, familism, religiozitate, onestitate etc.
Însă, pentru mințile lucide și bunul simț care știu că vă caracterizează, trebuie spus:
- Listele noastre de candidați nu sunt încă finalizate, iar cei care sunt prinși în acest joc murdar nu au fost nici măcar propuși pentru a fi trecuți pe listele partidului. Dar să presupunem că ar fi fost: a face din candidații potențiali o țintă, reprezintă o premieră chiar și pentru astfel de murdării electorale; eu, în aproape 35 de ani de politică, nu am mai văzut așa ceva și nu pot pricepe cât de jos s-a ajuns a se coborî ștacheta, doar pentru că un individ anume vrea să rămână pe un scaun, într-o anumită funcție.
- Și noi am criticat și vom mai critica – dar ne vom asuma aceasta, pentru că este corect și normal să existe puncte de vedere diferite de cele ale conducerii primăriei, față de ceea ce se petrece în orașul acesta de 4 ani încoace. Dar ce ne facem cu atacul la persoană? În 2020, eu și familia mea am fost ținta acestor mișelii. Anul acesta, strategia mizer-concepută este orientată către oameni pe care viața, mie sau d-lui Iftime, ni i-a adus în cale în anumite conjuncturi, forțând nota și afirmând mari neadevăruri, dintre care cel mai mare este acela că acești oameni (până la urmă, nu sunt decât niște oameni, ca oricare dintre noi, cu mai bune sau mai rele) ar fi în poziții preferențiale la întocmirea listelor PNL pentru acest an.
În final, să ne întrebăm, în nota unei presupuse reacții cu răspunsuri simetrice, așa, doar de dragul strategiilor electorale:
- Ca și la noi, toate partidele cu filiale în Botoșani vor avea o propunere de liste pentru votarea Consiliului Local: este cineva în stare să afirme că în acele înșiruiri de nume, nu ar fi și unele pasibile a fi blamate public? Altfel zis, chiar poate cineva arunca piatra, știindu-se puritatea întruchipată? Să ne gândim, dragi contracandidați și stimați strategi, și la efecte sau eventuale contramăsuri când stârnim mizerii de tipul acesta, nu?
- Cum se vor simți primii propuși pe listele de partid (acel partid…), dacă vor sta cu frica devoalării micilor sau marilor, realelor sau mai mult inventatelor probleme de viață pe care le-au avut?
Pentru că nimeni nu e perfect, să nu uităm!
Cu prețuirea bunului simț și a adevărului,
Cătălin Flutur