spot_img
miercuri, aprilie 16, 2025
AcasăLocalAudi căutat de italieni descoperit în PTF Stânca

Audi căutat de italieni descoperit în PTF Stânca

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca au descoperit şi reținut un autoturism Audi A5, care figura ca fiind căutat pentru confiscare.

S-a întâmplat joi, când în PTF Stânca s-a prezentat pentru a ieși din ţară, un cetățean român, în vârstă de 19 ani, care conducea autoturismul cu pricina înmatriculat în Italia.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a mașinii, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că autoturismul figura în bazele de date internaționale fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Italia, în cursul zilei de luni.
Audiat, tânărul a declarat că, la rugămintea unui conațional, a preluat autoturismul în cauză pentru a-l transporta în Republica Moldova. Acesta a mai menționat că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 73.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.9 ° C
19.6 °
18.9 °
53 %
2.2kmh
4 %
mie
19 °
J
21 °
vin
21 °
S
20 °
D
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa se procedează zilele astea, dacă uiți ceva de pe listă, ai și unde parca când te întorci și cărucior de cumpărături la îndemână.

EDITORIAL

Rândurile de față nu se doresc a fi destinate nici academicienilor și nici proștilor. Sunt pentru oamenii normali care n-au trecut ca gâsca prin...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie...  - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...