A fost o copilă săracă și orfană, roabă în casa unei evreice cu suflet rău, din Tesalonic. Aceasta neîncetat își bătea joc de credința Matronei, și tot timpul căuta toate mijloacele pentru a o face să se lepede de Hristos și să meargă împreună cu ea la sinagogă. Când Pautilla, stăpâna Matroanei, a auzit că sluga să merge în ascuns la biserica creștinilor, i-a zis: „Pentru ce n-ai mers la sinagoga noastră, ci te-ai dus la biserica creștinească?” La această întrebare Matroana a răspuns: „De vreme ce Dumnezeu este în biserica creștinească, iar de la sinagogă iudaică s-a depărtat, nu mă duc la sinagogă, ci la biserică”.
Plină de furie la acest răspuns, Pautilla a încuiat-o pe Matrona într-un loc întunecos, a legat-o de mâini și a lăsat-o fără mâncare. Însă, Matroana șezând în genunchi la rugăciune și slăvind pe Dumnezeu, legăturile au căzut de la mâinile ei prin puterea lui Dumnezeu. După aceasta Matrona a mai fost încuiată și înfometată încă de două ori. A murit din cauza lipsei de hrană. Trupul sfintei a fost aruncat de Pautilla într-o prăpastie. Creștinii au luat trupul muceniței și l-au îngropat cu cinste. Episcopul cetății aflând că la mormântul muceniței Matrona se fac mari minuni, a ridicat o biserică deasupra lui.
Nici rugăciunile sfinților, nici Dumnezeu nu ne poate ajuta când noi vrem ceva.
Și cel mai mic lucru dacă-l vrem, în cele din urmă o să facem ceea ce vrem. Așa suntem noi, oamenii. Singurul lucru pe care nu-l poate face starețul (unei obști) (sau preotul unei comunități) este să schimbe voia unui om. Tocmai de aceea lucrează și orânduiește lucrurile potrivit cu voința ucenicului.
Chiar și toată Sfânta Treime să fie plecată peste noi, nu va putea să scoată nimic. Atât de dură este voia omului, încât nu se schimbă deloc prin rugăciunile sfinților și voia lui Dumnezeu.
Este un monstru înfricoșător pe care-l avem înlăuntrul nostru.
Astfel, ceea ce ni s-a dat pentru mântuirea noastră devine acum catastrofa noastră. Mântuirea noastră se realizează prin identificarea voinței noastre cu voința lui Dumnezeu, iar catastrofa noastră prin deosebirea voinței noastre de voința lui Dumnezeu.
Lucrurile ne vor conduce atunci spre ceea ce înțelegem, credem și acceptăm. Toate vin în modul cel mai firesc și facem lucrul pe care-l vrem. Găsim îndreptățiri, dovezi, de toate.
Așadar, rugăciunea noastră nu poate intra în voința altuia, nici chiar într-a noastră. Oricât m-aș ruga, dacă nu vreau să mă mântuiesc, nu mă mântuiesc. De aceea, trebuie ca mereu să ne cercetăm sinele, să fim cinstiți, să-l întrebăm ce vrea. Tot atât de mult poate să difere și voința aparentă a omului de cea care este cu adevărat. De aceea, să fim cinstiți cu noi înșine. Să ne uităm întotdeauna la ce vrem în sufletul nostru. Nici o putere nu se poate împotrivi acestei puteri subterane înfricoșătoare pe care o avem în noi și care este sinele nostru. (Arhm. Emilianos Simonopetritul)
Preot Olivian SANDU
