vineri, aprilie 11, 2025
AcasăSportCoşmarul Simonei Halep reintră în ring

Coşmarul Simonei Halep reintră în ring

Americanca Serena Williams, fostul lider mondial al tenisului feminin profesionist, care a adus pe lume primul său copil în luna septembrie, își va face “foarte probabil” revenirea în activitatea competițională în luna ianuarie cu ocazia Openului Australiei, a declarat, miercuri, directorul primului turneu de Mare Șlem al anului, informează AFP.

“Ea a obținut viza, se antrenează și s-a înscris la turneu”, a explicat Craig Tiley pentru publicația Herald Sun, un cotidian din Melbourne. “Nu există nicio îndoială pentru noi că va fi pregătită pentru această competiție”, a adăugat directorul turneului referitor la campioană, care a câștigat Australian Open pentru a șaptea oară în luna ianuarie a anului trecut pe când era însărcinată.

Australianca Margaret Court deține recordul numărului de titluri la simplu câștigate în turneele de Mare Șlem (24), iar Serena Williams (36 ani), care nu a mai jucat din aprilie, se află la doar un pas de a o egala.

Câștigătoarea finalei feminine de simplu de la Australian Open va încasa 4 milioane de dolari australieni (3 milioane dolari americani), mai exact cu 300.000 dolari australieni mai mult decât anul acesta, iar premii totale vor fi cu 10 la sută mai mari decât la ediția din 2017, 55 milioane dolari australieni (42 milioane dolari).

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
4.4 ° C
5.6 °
4.4 °
85 %
1.1kmh
100 %
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...