O bunică din municipiul Botoșani a fost cât pe ce să intre în bucluc din cauza drogurilor nepotului, care a lăsat o pungă cu „prafuri” în locuința ei. Individul avea un plic cu cocaină și îl ținea la bunica lui, care s-a trezit cu mascații din poliție la ușa apartamentului.
Bunica a scăpat în final fără dosar penal pentru că anchetatorii îl supravegheau pe suspect și i-au interceptat convorbirile tocmai în momentul în care acesta îi explica bunicii cum să scape de pachetul suspect.
Percheziţii într-un dosar de şantaj
Povestea tragi-comică s-a întâmplat la sfârșitul lunii noiembrie 2022, când polițiștii au organizat o operațiune pentru a anihila trei tineri bănuiți de șantaj. Au fost trei percheziții domiciliare, acolo unde se știa că locuiesc suspecții. Doar că unul dintre cei căutați, Dănuț F., care locuia cu bunica lui, nu era acasă, iar femeia s-a trezit cu polițiștii la ușă. Întrucât nu a știut cum să reacționeze, ea și-a sunat mai întâi nepotul, bănuind că ar putea fi vorba de o ispravă de-a lui.
Percheziția domiciliară avea ca obiect identificarea de bunuri apte a constitui probe în cadrul dosarului penal de șantaj. Doar că, atunci când a fost sunat de bunică, tânărul și-a adus aminte că acea o pungă cu cocaină lăsată pe frigider. Așa că prima lui grijă a fost să o pună în temă cu drogurile.
Convorbiri interceptate de poliţişti
Ce nu a știut Dănuț F. era că polițiștii îl supravegheau deja și avea inclusiv convorbirile telefonice interceptate. Iar întreg dialogul dintre el și bunică a fost înregistrat de anchetatori.
Dănuț F.: Da mamaie
Bunica: Ai percheziții la ușă!
Dănuț F. Hiii!
Bunica: Ce fac, dau drumul?
Dănuț F.: Vai mamaia!
Bunica: Ăi?
Dănuț F.: Da unde ești?
Bunica: Acasă, și poliția sparge ușa.
Dănuț F.: Du-te și dă drumul mamaie, am ce…, hiii, am o punguță pe frigider care trebuie aruncată să n-o vadă poliția!
Bunica: Vai, da de unde să mă duc eu pe frigider s-o caut?!
Dănuț F.: N-ai cum, nu?
Bunica: N-am.
Dănuț F: Deschide, da nu zi nimic la poliție, lasă-i să intre!
Bunica: Da, da!
Dănuț F. Hai!
Imediat ce femeia a dat drumul echipei de polițiști, aceștia au intrat în imobil, iar în bucătărie, pe un frigider, a fost identificată o punguță care conținea un praf alb. Aceasta a fost sigilată și ridicată de polițiști și trimisă la un laborator de analiză a drogurilor. Expertiza avea să stabilească că era vorba de cocaină în amestec cu paracetamol.
Fiind audiat, tânărul s-a prevalat de dreptul de a nu face declarații. Totuși, anchetatorii au redat întreaga convorbire dintre tânăr și bunica sa, iar la final Dănuț F. a fost trimis în judecată pentru deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept. Cazul a ajuns acum pe rolul Tribunalului, iar tânărul riscă să se aleagă cu o condamnare penală.