,,La mulți ani, Poezie!”. Acesta este proiectul educațional desfășurat, joi, la Școala Gimnazială Nr 1 Albești, cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei.
Preșcolarii, elevii clasei a III-a și elevii Cercului de lectură ,,Prietenii cărților” au sărbătorit Ziua Poeziei, implicându-se în activități de documentare, selectare și de utilizare a poeziilor în diferite contexte. După ce au citit din poeții clasici și contemporani, elevii au selectat și notat în caiete versurile preferate, apoi le-au folosit în decorarea florilor cu care au împodobit ,,Copacul înflorit cu Poezii”.
Tricourile albe pe care le-au purtat de Ziua Poeziei au fost scrise de ei cu versurile alese și completate cu mici simboluri.
Poezii celebre traduse în diferite limbi
Avionul ,,Poetry” a avut misiunea de a face cunoscute în lumea întreagă poeziile românești. Astfel, pe șabloane în formă de harta României, elevii au scris poezii preferate, iar pe verso, traducerea lor în diferite limbi. Așadar, aceștia „trimit în lume” versurile poeților: Ana Blandiana, Maria Baciu, Svetlana Cârstean, Costel Zăgan, Mariana Marin, George Bacovia, Magda Isanos, Ileana Mălăncioiu, Nora Iuga, Adrian Păunescu, Nina Cassian, Emil Brumaru, Ion Caraion, Otilia Cazimir, Marin Sorescu, Grigore Vieru și Valeriu Gafencu.
Documentarea s-a axat și pe cunoașterea biobibliografiilor unor poeți, informații ce au fost transpuse în postere. Ferestrele școlii au devenit neîncăpătoare, iar bucuria copiilor, imensă. Toate tricourile vor fi expuse pe holurile școlii. Startul a fost dat de directoarea Mutuzac Anca, prietenă a cărților și iubitoare de poezie.
„E în lucru un poem comun, pornind de la un vers. Multe mulțumiri doamnelor Balan Nușa și Bîrliga Luminița, care au coordonat preșcolarii și elevii clasei a III-a! Activitatea se înscrie în șirul acreditării din cadrul proiectelor Erasmus. Școala noastră e îmbrăcată în poezii: pe pereți, pe ferestre, pe tricouri, în copacul de corn înflorit sau pe avion. E zi de sărbătoare! La mulți ani, Poezie! Să ai viață lungă și mulți cititori!”, au transmis reprezentanții unității de învățământ.