E numele oricărui parvenit politic; ăsta este numele neasumării în România. Parveniții politicii mioritice nu-și asumă decât ce le convine.
Au trecut ceva săptămâni de când balaurul cu două capete a redevenit realitate. Nu-i mai spune USL, dar asta chiar că nu mai contează. E o alianță împotriva firii, a cărei menire e să ne târască în mocirla comunistă din care am crezut că am ieșit atunci când Ceaușescu a părăsit scena politică. Am trăit cu convingerea că Iliescu a fost un accident al istoriei, iar Constantinescu un neputincios. Am avut pretenții de la Băsescu și nu mai spun de Iohannis, neamțul providențial. Dar, revenind la noul USL, niciunul dintre liderii celor două partide care formează balaurul antidemocratic nu și-a asumat în mod public paternitatea alianței oficiale. Ciolacu, actual premier, e mult mai „harnic” decât Ciucă al lor (al nostru în niciun caz) pe rețelele sociale, postează de câteva ori pe zi, cel mai adesea rahaturi. Însă niciunul dintre ei nu a dat vreun comunicat prin care să anunțe populația că gata, capetele balaurului uselist și-au dat mâna spre eterna spoliere a țării. Nici măcar turistul – mi-e cam dificil să mă raportez la Iohannis ca la un președinte de țară – n-a binevoit să se laude cu realizarea asta măreață. Și, s-avem iertare, vârfurile PSD și PNL numai despre asta vorbesc; despre cât de benefică va fi pentru țară noua alianță. Până și Rareș Bogdan, eroul care a tăiat pensiile speciale, dușmanul de moarte al PSD, a schimbat tonul. Bine, Rareș Bogdan a fost și împotriva PNL, dar i-a trecut; când ai coloană vertebrală de melc și conștiință de amibă găsești scuză pentru toate.
Nu s-a găsit nimeni care să-și asume ceva legat de palatul Împăratului. Nu, nu e vorba de-al nostru, ăla de pe plan local; e vorba de împăratul de la Sibiu, care visează să fie mare șef la NATO. Nici Ciolacu și nici Ciucă și nici alții cu funcții nu știu care e treaba cu palatul de șapte milioane de euro. Nu știu, nu au auzit, nu ține de ei. Vor verifica și vor reveni cu precizări pe marginea subiectului, dar de câte ori ați auzit că s-a revenit cu explicațiile promise? Iohannis e campion la neasumare. Îl mai țineți minte din campania electorală? Când a fost întrebat câte case are, individul a dat un răspuns de o nesimțire crasă. Câte sunt trecute în declarația de avere. Păi câte? Exact atâtea câte sunt trecute acolo. La cât de leneș e, nu era mai lipsit de efort să spună „șase case”? Ghinion, nu?
Mai nou, în scandalul Roșia Montană, dublat de manipularea bursei, Ciolacu nu și-a asumat absolut nimic; ba chiar are pretenția să fie tratat ca un învingător. A spus el ceva de faptul că am pierdut procesul? A spus, dar nu e ceea ce am înțeles noi. Și în loc să apreciem faptul că niciun salariat și niciun pensionar nu au de plătit daune, noi îi cerem socoteală pentru ceea ce a spus? A băgat pastila că, în loc să se bucure, multora – știe Marcelașul cel Viteaz care – le pare rău că el personal a economisit vreo șapte miliarde de dolari din banii țării. De fapt, lui Marcel de la Buzău îi pare rău că România a câștigat procesul; ce campanie electorală își mai trăgea arătând cu degetul spre USR. Ăștia și Cioloș sunt vinovați pentru că am pierdut procesul. Săptămâna trecută, în Cotidianul, Ion Longin Popescu a publicat o listă foarte lungă, dar încă incompletă, a celor vinovați în cazul Roșia Montană. O listă în care apar liberali de toate culorile, pesediști și udemeriști. Consilieri, deputați, senatori, miniștri, premieri și președinți… O listă a rușinii, lăcomiei și trădării. O listă de pe care nici măcar un nume nu s-a deranjat să-și asume sau să recunoască ceva. Alții sunt vinovați, nu noi…
La începutul săptămânii cei de la Recorder au făcut public un material cu cei care au pus efectiv stăpânire pe Sectorul 3 al Capitalei. Oameni cu funcții, nu clanuri interlope. Când jurnaliștii au devenit ceva mai insistenți, respectivii nu și-au mai asumat nici măcar numele din dotare, deși s-au legitimat fără probleme înainte să afle de ce anume sunt căutați. Nu sunt eu, e altul… Ați greșit numărul de telefon.
Faptul că parveniții politici nu-și asumă neghiobiile și mânăriile oneroase, eventual nici chiar numele din Cartea de Identitate ne arată că (încă) se tem de noi. Și, cât timp aleșii se tem de electorat, mai există speranță.
