Asociația B-Right Media le oferă oportunitatea tuturor învăţătorilor din judeţ să câștige o finanțare de 1000 de lei pentru implementarea unui proiect educativ în școala unde își desfășoară activitatea. Premiul va fi acordat în cadrul celei de-a cincea ediții a Galei „Angelica Gherman”, eveniment realizat în memoria regretatei învățătoare și autoare de cărți școlare.
În perioada 8 – 30 noiembrie, învăţătorii botoşăneni au avut posibilitatea să depună fișe de proiect, însoțite de CV Europass. După evaluarea documentelor primite, orgganizatorii vor stabili finaliştii care vor fi invitaţi la Gala Angelica Gherman, eveniment ce va avea loc pe 12 decembrie.
Toți finaliștii vor primi diplome de “Finalist al Galei Angelica Gherman 2017“. Marelui câştigător al Premiului Angelica Gherman 2017 i se va decerna Diploma „Proiectul Anului 2017”, alături de o finanţare de 1000 de lei, pentru implementarea proiectului. De asemenea, va primi consultanţă și mediatizare gratuită din partea Asociaţiei B-Right Media pe parcursul implementării proiectului câștigător. În cadrul Galei vor mai fi acordate Diploma de Excelență pentru întreaga activitate didactică şi Diploma de apreciere pentru Învățătorul debutant al anului.