spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocalCum am domesticit animalele şi în ce mod ne-a afectat asta

Cum am domesticit animalele şi în ce mod ne-a afectat asta

Domesticirea animalelor a fost inițial un mister. Charles Darwin a speculat că ar fi genetică. Dar nimeni nu știa care au fost factorii externi ce au transformat lupii în câini și ce a schimbat biologia lupului de l-a făcut așa prietenos.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Discipolii lui Darwin au identificat unele semne. Animalele domestice, fie cai, vaci sau câini toți au cozi mai scurte, urechi mai puțin ferme și moi, constituții mai fragile și sunt mai pătate pe blană sau piele decât suratele lor sălbatice. Și multe aveau pe frunte o pată în formă de stea.

Misterul a fost descoperit de un genetician rus de 70 de ani, într-un laborator din Siberia, după ce a împerecheat mii de vulpi. Liudmila Trut a ajuns în acel laborator în 1959, direct de la Universitatea din Moscova, pentru a căuta originile a ceva ce nu avea legătură cu Siberia: domesticirea animalelor.

Steaua din frunte

Trut s-a gândit că dacă ar putea porni un proces de domesticire a unor animale sălbatice într-un mediu controlat, ar putea izola cauza acestui proces. Laboratorul ei era lângă o fabrică siberiană de blănuri de vulpe sălbatică. Ea a început să categorisească sute de vulpi în funcție de prietenia față de oameni și a împerecheat doar pe cele mai prietenoase vulpi, aproximativ 10%, apoi a repetat procesul cu puii acelei categorii.

La a zecea generație, o vulpe s-a născut cu urechile căzute, nu ferme ca ale vulpilor sălbatice. Alta avea un semn în formă de stea pe frunte. Și erau, scria Trut, „dornice să stabilească contactul cu oamenii, scânceau pentru a atrage atenția și îi miroseau și lingeau pe cercetători ca niște câini”.

Darwin avusese dreptate. Domesticirea animalelor era genetică. Următoarele generații de vulpi ale lui Trut, pe măsură ce deveneau mai prietenoase, aveau picioare mai scurte, la fel și cozile sau botul, capul mai mic, fața mai plată și blana mai pătată.

Trut a studiat animalele timp de jumătate de secol și a descoperit secretul domesticirii animalelor: celulele din creasta neuronală. Orice animal începe viața cu un set de astfel de celule. Migrează prin embrion în timp ce acesta crește, convertindu-se în bărbie, cartilagii, dinți, pigment al pielii și părți ale sistemului nervos. Drumul lor se încheie exact deasupra ochilor animalului. De aceea vulpile domesticite aveau pete albe pe frunte. Celulele de creastă neuronală moștenite de la părinții prietenoși cu oamenii nu au mai ajuns așa departe. Tot așa se explică și urechile mai moi, cozile mai scurte și boturile mai puțin alungite.

Apoi, acest proces a dus și la o schimbare a personalității, pentru că celulele respective devin și glande ce produc hormonii responsabili pentru reacțiile de agresiune și frică. Vulpile sălbatice se temeau de oameni și erau agresive una cu cealaltă pentru că asta le folosea în sălbăticie. Când Trut a împerecheat vulpile prietenoase, producea, fără să știe, animale cu mai puține celule de creastă neuronală, modificând dezvoltarea lor neurologică într-un mod foarte specific, dar substanțial diferit de animalele sălbatice.

Trut a rezolvat enigma domesticirii animalelor repetând într-un mediu științific cea ce probabil au făcut oamenii acum sute de mii de ani, care au interacționat cu animalele mai prietenoase, le-au luat pe lângă așezările lor, respectivele animale s-au împerecheat și după câteva generații oamenii au avut la dispoziție ceva ce astăzi ni se pare absolut normal și natural: animale domestice.

Ce animale au fost domesticite primele

Din cele peste o sută de mii de specii de animale cunoscute și studiate, domesticite au fost aproximativ 50. Primul animal domesticit a fost câinele, în mileniul VIII î. Hr, și provenea dintr-o specie de șacal în Asia și din lup în Europa. În mileniul VII î. Hr au fost domesticite oaia și capra. Acum 4.000 de ani au fost domesticite pisicile în Egiptul antic apoi rațele și gâștele, apoi găina care provine, se pare, dintr-o regiune din India.

După câine, cel mai vechi animal domesticit a fost porcul, documentată fiind aceasta în Iran și Mesopotamia. Însă porcinele de rasă de la noi provin din alte specii, care au fost domesticite în China, fiind de altfel singurul animal domesticit de chinezi.

Boul și vaca au fost domesticite simultan în mai multe regiuni geografice din Asia Centrală și Europa. Inițial bovinele au fost domesticite și folosite ca animale de tracțiune și pentru carne. Ca animal de lapte, vaca a apărut mult mai târziu, folosit atunci fiind laptele de capră.

Conform unui experiment relatat în The Guardian, oamenii de știință consideră că un rol important în domesticirea animalelor l-au avut copiii mici, care încă de la vârsta de doi ani posedă tendința naturală de a înțelege și îndeplini dorințele animalelor fără ca acest lucru să le aducă vreun avantaj imediat.

Limbajul și domesticirea oamenilor

Una din multele revelații ce derivă din cercetările Ludmilei Trut, poate cea mai importantă, este rezolvarea unui mister despre oameni. În urmă cu 250.000 de ani, după ce s-a mărit timp de milioane de ani, creierul uman a început să se micșoreze. Ciudat însă, oamenii păreau să devină mai inteligenți, dacă judecăm după uneltele pe care le foloseau.

În același timp oamenii au început să aibă brațe și picioare mai subțiri, fețe mai plate (s-a terminat cu fețe de tip omul cavernelor) și dinți mai mici, iar corpurile bărbaților au început să fie mai asemănătoare cu ale femeilor.

Datorită descoperirilor Ludmilei Trut, motivul a fost foarte ușor de dedus. Erau markerii unei scăderi bruște a umărului de celule de creastă neuronală, semne ale domesticirii. Însă vulpile lui Trut au fost domesticite de o forță externă: cercetările ei. Ce a intervenit în traiectoria evoluției umanității de a început să favorizeze indivizii mai docili față de cei mai agresivi? Antropologul englez Richard Wrangham a găsit răspunsul: limbajul.

De milioane de ani strămoșii noștri, cei care au devenit în cele din urmă Homo Sapiens, au format și trăit în mici comunități conduse de un alfa. Cel mai puternic și agresiv mascul domina grupul, transferându-și genele unor urmași la fel de agresivi, pe socoteala membrilor mai slabi ai grupului, care rămâneau supuși.

Toate maimuțele mari, din care provine și omul, disprețuiesc însă indivizii agresivi, cei pe care azi îi numim „bully”. Cimpanzeii, de exemplu, arată un tratament preferențial membrilor grupului care sunt buni cu ei și defavorizează pe cei cruzi. Dar nu au nici un mijloc de a împărți informația unul cu celălalt, așa că cei care sunt „bully” nu au de suferit în comunitate în lipsa limbajului. Asta s-a schimbat la oameni când au dezvoltat un limbaj destul de sofisticat pentru a discuta comportamentul unui membru al grupului.

Agresivitatea a ajuns de la a fi un avantaj – adică masculul alfa domina clanul – la o slăbiciune în fața unui grup mai mare, sătul de a fi asuprit, care se putea aduna împreună pentru a-l pedepsi pe asupritor.

„Conspirațiile bazate pe limbaj au fost cheia, pentru că le-au dat masculilor beta puterea de a discuta între ei și a-și uni forțele pentru a ucide masculul alfa”, scrie Wrangham într-o carte de referință în 2019. De fiecare dată când un clan uman străvechi a detronat un mascul alfa despotic, făcea același lucru pe care-l făcea Liudmila Trut cu vulpile ei: selecție pentru docilitate. Masculii mai cooperativi s-au reprodus, cei agresivi nu. Omenirea s-a auto-domesticit.

Tirania verilor și rețelele sociale

Dar deși primii oameni scăpau de o formă de agresiune, selectau o alta în societățile lor: violența colectivă folosită pentru a-i răsturna pe masculii alfa și pentru a impune o nouă ordine în loc. Viața a devenit condusă de ceea ce antropologistul Ernest Gellner a numit „tirania verilor”. Triburile devenite fără conducere erau societăți bazate pe consens, ținute împreună de fidelitatea față de un cod moral comun pe care grupul de adulți („verii”) îl puneau în practică, uneori cu violență.

„A fi non conformist, a nu respecta standardele comunității, ori a avea reputația de a fi rău devenise o aventură periculoasă”, scrie Wrangham. Dacă supărai colectivul puteai fi ocolit sau exilat, ori te puteai trezi cu o piatră aruncată în cap. Cele mai multe societăți de vânători- culegători trăiesc așa și în zilele noastre, ceea ce arată că practica e intrinsecă speciei noastre.

Baza acestei noi ordini era indignarea morală. Era modul în care alertai comunitatea de comportament nepotrivit, cum îi adunai împreună sau cum erai tu chemat pentru a pedepsi o încălcare a codului.

Indignarea morală, când are un impuls puternic, devine ceea ce Wrangham numește „proactivă” și „coalițional” agresivă – ceea ce colocvial numim o mulțime, eventual furioasă. Când vedem o mulțime, de fapt vedem tirania verilor, mecanismul nostru de auto-domesticire. Această amenințare, uneori mortală, a devenit o presiune evoluționistă de-a dreptul, făcându-ne să avem detectoare foarte sensibile la standardele morale ale grupului – și instinctul de a ne alătura mulțimii. Dacă vrei să dovedești grupului că ești de încredere în a menține standardele morale, trebuie să iei o piatră și să începi să arunci. Altfel, ai putea fi următoarea victimă.

În timpul istoriei noastre recente am decis că aceste impulsuri sunt mai degrabă periculoase decât benefice. Am înlocuit tirania verilor cu domnia legii, am interzis violența colectivă și descurajăm comportamentul de membru al unei mulțimi violente. Dar instinctele nu pot fi neutralizate, doar izolate.

Rețelele sociale, de exemplu, apelează la cele mai viscerale emoții de grup ale noastre, trec peste acele ziduri de izolare și, în anumite circumstanțe, le dărâmă complet, trimițând acele comportamente primordiale direct înapoi în societatea noastră actuală.

Bibliografie:
Max Fischer – The Chaos Machine

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
0.6 ° C
0.6 °
0.5 °
82 %
7.9kmh
84 %
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...