Un tânăr din judeţ a ajuns la spital după ce a fost la un pas de o moarte cumplită din cauza centralei.
În vârstă de 19 ani, din apropiere de Bucecea, acesta a fost găsit de membrii familiei căzut în baia casei. Tânărul a mers în baie cu intenţia de a face un duş. La un moment dat i s-a făcut rău şi pur şi simplu s-a prăbuşit din picioare inconştient pe podea. Norocul acestuia a fost că zgomotul căzăturii a fost auzit de cineva din casă, care a mers imediat la baie pentru a vedea ce s-a întâmplat. L-a găsit e tânăr inconştient şi a sunat imediat la 112. La faţa locului a ajuns o ambulanţă, tânărul începând să îşi revină între timp. Acesta a fost preluat de cadrele medicale şi transportat imediat la Urgenţe. „Tânărul a fost adus în serviciul UPU de ambulanţa SMURD. Era conştient, stabil hemodinamic şi a fost supus mai multor investigaţii de specialitate. Se ia în calcul o intoxicaţie cu monoxid de carbon provenit de la o centrală pe lemne. Pacientul a rămas internat pentru supraveghere”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, managerul Spitaului Judeţean de Urgenţă.
Tragedii în familii din județ din cauza centralei
Din păcate, adevărate tragedii au avut loc în județ în ultimii ani din cauza centralei din gospodărie. La finele anului trecut, o mamă cu copii a ajuns la spital după o intoxicație bizară în gospodărie.
În urmă cu doi ani, o tânără de 23 de ani a avut parte de o moarte cumplită după un incident asemămător cu al tânărului de acum. Din păcate, atunci aceasta a fost găsită prea târziu.
Avertisment lansat de ISU
Pompierii botoşăneni avertizează că trebuie conştientizat faptul că improvizaţiile de orice natură, în marea lor majoritate, duc la evenimente cu urmări grave. Mulţi dintre cei care recurg la improvizaţii se gândesc că pot face economie la bani, dar nu conştientizează că în realitate fac „economie” la viaţă. În primul rând la viaţa proprie, la viaţa familiei lor şi la viaţa celor din jur. „Renunţaţi la improvizaţii – Protejaţi-vă viaţa şi bunurile! Nu uitaţi – Paza bună trece primejdia rea”, este avertismentul ISU Botoşani.