Când a simplificat peisajul politic, Ceaușescu ne-a lăsat o țară complet diferită de ceea ce ne vântura propaganda Epocii de Aur. România nu era nici pe departe cea mai frumoasă, cea mai bogată țară din lume. Nu poți pretinde asta cât timp trăitorii de pe aceste meleaguri mureau efectiv de foame. România era o țară săracă, o țară cu infrastructura la pământ și cu o industrie care producea doar rebuturi. Aparent, dezavantaj pe toate palierele.
Totuși, așa ruinată și plină de lipsuri cum era, România lăsată moștenire de Ceaușescu avea un mare avantaj: putea fi reconstruită aproape de la zero. Era mai mult decât suficient să privim către Vest, să-i analizăm istoria, să vedem ce a mers prost și ce a mers bine și să ne focusăm pe exemplele de bună practică. Cumva, se putea face scurtătură între punctul în care ne aflam noi și unde ajunsese Occidentul. Infrastructura rutieră era mai jalnic decât mediocră, astfel că reproiectarea și construcția putea fi făcută cu costuri minime. Centurile ocolitoare, dacă ar fi devenit realitate la timpul potrivit, ar fi salvat viața celor uciși prin sate și orașe de către șoferii aflați în tranzit. N-ați visat niciodată să puteți călători de la Botoșani la București fără să străbateți toate satele și orașele prin care vă strecurați astăzi pe ruta asta?
Cartierele rezidențiale, în loc să fie construite de-a lungul unei alei perpendiculare pe artera principală, sunt înșirate pe marginile pomenitei artere principale, de ajungi să ieși dintr-o localitate și să intri în alta. Efectiv avem de-a face cu sate și orașe drum, în care pericolele te pândesc la tot pasul, iar viteza maximă e de cincizeci de kilometri la oră. Asta nu se mai cheamă infrastructură rutieră, efectiv e o capcană. Și, că tot am pomenit de cartiere rezidențiale, să privim nu mai departe de reședința județului. După 1990 s-a construit într-o veselie, adesea fără noimă, fără a se respecta vreun plan urbanistic – a existat, oare, așa ceva? În noile cartiere nu ai cincizeci de metri de drum drept, străzile sunt înguste și prost asfaltate – acolo unde există asfalt. Intersecțiile sunt un coșmar din cauza gardurilor din piatră sau tablă, înălțate până lângă carosabil. N-ai niciun fel de vizibilitate – nu există nici măcar acele oglinzi în care să poți vedea traficul de pe laterale. Fiecare a construit după cum l-a dus capul și cum a avut bani; dezvoltarea urbană e un dezastru care putea fi evitat dacă erau implementate și respectare reguli pe care vesticii le aveau deja când noi am coborât din copacul în vârful căruia ne ținea Ceaușescu.
Dacă privim ceva mai departe, vedem că stațiunile alea de la care așteptăm să producă venituri din turism arată și mai aiurea. S-a construit mult, dar fără noimă, fiecare după cum a apucat sau după ce relații a avut unde trebuie. În țările civilizate stațiunile arată de parcă toate clădirile au fost proiectate de aceeași mână. Acolo nu ai voie să schimbi culoarea casei fără autorizație; la noi parcă s-au adunat toți copiii din cartier, fiecare cu jucăriile lui, și s-au pus pe construit un oraș din ce au avut la îndemână.
Fabricile cu care se tot laudă nostalgicii erau doar producătoare de deșeuri. Retehnologizarea de la zero era o variantă de lucru foarte ieftină, dar ai noștri politicieni ne-au băgat pastila cu „Noi nu ne vindem țara”. De ce să produci Mercedes în loc de Aro? Lasă că salvăm fabrica cu donații. Dacă nu știți ce anume doreau să doneze muncitorii pentru a salva Aro de la faliment, e cazul să o lăsați mai moale cu nostalgia.
România Educată putea deveni realitate dacă învățam ce era de învățat de la Occident, dar ai noștri politicieni au preferat să ne știe proști și ușor de manipulat. Ceaușescu nu ne-a lăsat cine știe ce spitale, astfel că sistemul de sănătate putea fi refăcut la standarde europene la scurtă vreme după ce am rămas fără Geniul Carpaților.
Practic, România putea fi reconfigurată de la zero bazându-ne pe experiența vestului, eliminând din reconstrucție acele etape despre care se știa că au mers prost. Nu s-a obosit nimeni să învețe și să aplice și, în momentul de față, reconstrucția României nu se mai poate face de la zero; suntem undeva mult sub zero. Am ratat o șansă extraordinară, iar în momentul de față orice reformă ne costă mult mai mult. Asta ne transmit politicienii: „Costurile reformei sunt mai mari decât beneficiile”. Și ei n-au nicio vină, nu-i așa?
