A trăit pe vremea Sfinților Apostoli. S-a născut în Isauria. Cei de aici au primit credința în Hristos de la Sfântul Apostol Pavel. Părinții săi, Nestor și Nadia, l-au căsătorit fără voia sa. Înainte de a se căsători, i s-a arătat Sfântul Arhanghel Mihail, în chip de bărbat prealuminos, care, după ce l-a învățat sfânta credință, l-a botezat în numele Preasfintei Treimi, l-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine și l-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci.
După nuntă, Sfântul Conon a luat o lumânare, a pus-o sub un vas și a întrebat-o pe soția sa: „Ce e mai bun, lumina, sau întunericul?” Iar ea a răspuns: „Lumina”. Din acel moment el a început să-i vorbească despre Hristos și despre viața veșnică. Atât soția, cât și părinții săi, au primit, datorită lui, credința în Hristos. Conon a trăit o vreme cu soția lui ca frate și soră. După puțin timp soția și părinții lui au murit, iar el s-a retras complet din viața lumii, dăruindu-se deplin vieții de rugăciune. A făcut multe minuni, întorcând pe mulți la Hristos. Atât de mare era puterea sa asupra duhurilor necurate, încât au ajuns chiar să-i slujească. Pe unele duhuri le-a pus să sape pământul în grădini, să smulgă buruienile, spinii și pălămidele; pe altele să are țarinele și să le semene, să păzească roadele; să pască cireada dobitoacelor și s-o apere de fiare, să taie și să aducă lemne; să facă tot lucrul casei ca niște robi.
În timpul unei prigoane a fost torturat și înjunghiat peste tot cu cuțite. Cei bolnavi se ungeau cu sângele lui și se făceau sănătoși. După această mucenicie, Sfântul Conon a mai trăit doi ani în cetatea Isauria.
E bine-cunoscut acest cuvânt al Sfântului Serafim de Sarov: „Câștigă pacea sufletului și mii de oameni și vor afla mântuirea în preajma ta”. Or, potrivit tradiției ascetice, pacea sufletului este mai întâi de toate nepătimirea, stare duhovnicească izvorâtă din biruirea patimilor, care deschide intrarea dragostei celei adevărate și a cunoașterii lui Dumnezeu.
Sfântul Isaac Șirul arată că Sfinții Vasile cel Mare și Grigorie de Nyssa, până ce au fost chemați să se facă păstori ai Bisericii și să-i ajute pe cei din lume, au petrecut în liniștea pustiei și au păzit poruncile, ajungând astfel la curăția sufletului și învrednicindu-se de vederea Duhului. Sfântul Serafim de Sarov a trăit el însuși în însingurare mai mult de treizeci de ani, înainte de a-i primi pe cei veniți să-i ceară sfat, și să-i îndrume pe calea mântuirii. Și mulți alți sfinți au făcut la fel. (Sf. Siluan Atonitul)
Preot Olivian SANDU
