spot_img
miercuri, aprilie 16, 2025
AcasăLocalCopaci împodobiți cu mărțișoare, în parcul primăriei (video)

Copaci împodobiți cu mărțișoare, în parcul primăriei (video)

Astăzi, 1 martie, elevi şi profesori de la şcolile şi liceele din municipiu au participat la o nouă etapă a proiectului judeţean „Copacul meu în straie de mărțișor”, iniţiat de Şcoala Gimnazială „Elena Rareş”. Aceştia au împodobit cu mărțișoare copaci din zona Primăriei Botoşani.

Activitatea se află la de-a VI-a ediție, iar în acest an sunt înscrise 23 de unități de învățământ din municipiul Botoșani și alte cinci din comunele județului. Înainte de a se începe împodobirea copacilor, în parc au ajuns şi primarul Cosmin Andrei, care i-a felicitat pe elevi şi pe cadrele didactice pentru această iniţiativă deosebită, dar şi inspectorul școlar general Bogdan Suruciuc.

„Aproape nu ne ajung copacii”

Evenimentul a fost organizat profesorii Claudia Hârtie şi Loredana Șușter de la Școala Gimnazială „Elena Rareș”, Botoşani.

„Am început cu un copăcel în curtea școlii, apoi cu câțiva copăcei aici în parc. Iată că la a VI-a ediție aproape nu ne ajung copacii, o să îl rugăm pe domnul primar să planteze o pădure aici, în mijlocul orașului”, a declarat Claudia Hârtie.

Ca în fiecare an, activitatea nu se oprește aici, pe pagina de Facebook a acestei școlii „Elena Rareș” se desfășoară un concurs pentru a fi desemnat cel mai „gătit copăcel”. Astfel, botoșănenii sunt invitați să intre în galerie și să lase un like în dreptul școlii pe care o susțin.

În completare, Loredana Șușter a spus că „în fiecare an este un concurs, pe facebook-ul școlii noastre Elena Rareș. În funcție de numărul de like-uri câștigă cel care are cel mai gătit copăcel, nu hotărâm noi, hotărăsc cei care dau like-uri”.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
13.6 °
10 °
68 %
1.8kmh
100 %
mie
25 °
J
21 °
vin
21 °
S
19 °
D
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă totul e întors pe dos, de ce-ar rămâne poezia altfel.

EDITORIAL

Se vorbește din ce în ce mai mult despre reforma educației și este firesc să fie așa în condițiile în care e tot mai...

EPIGRAMA ZILEI

Ieri se șoptea pe la Don: "Davai ceas, davai palton!" Azi se strigă-n gura mare: "Give me so, pământuri rare!" - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...