Era originară din cetatea Heliopolis, din provincia Liban (Frigia), și a trăit în timpul împăratului Traian. O bună parte a vieții şi-a petrecut-o în desfrânare, agonisind o avere însemnată. Schimbarea sa lăuntrică s-a petrecut în chip minunat, datorită monahului Gherman. În urma convorbirilor duhovnicești cu acesta, Evdochia a luat hotărârea de a primi Botezul. După ce a fost botezată de către Teodot, episcopul cetății, ea şi-a împărțit toată averea săracilor, apoi s-a călugărit. În mănăstire s-a dăruit celei mai aspre viețuiri, în desăvârșită ascultare, în posturi, privegheri și rugăciuni. Nu după mult timp, obștea mănăstirii a cerut-o stareță. Pentru pocăința sa adâncă, Dumnezeu a învrednicit-o cu darul învierii morților. Cuvioasa a dobândit moarte mucenicească, în timpul persecuției din vremea lui Vicențiu, conducătorul cetății Heliopolis.
Preot Olivian SANDU