spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăLocalZiua Porților Deschise la subunitățile ISU. Expoziție de tehnică de luptă în...

Ziua Porților Deschise la subunitățile ISU. Expoziție de tehnică de luptă în municipiul Botoșani

De Ziua Protecției Civile din România, pe 28 februarie, între orele 10:00 – 14:00, subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Dorohoi, Ștefănești, Trușești, Flămânzi, Coțușca, Darabani și Săveni își vor deschide porțile pentru toți cei care doresc să afle cu ce se ocupă salvatorii militari. Botoșănenii vor avea ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite în misiunile operative și vor primi informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență. Activitățile se vor desfășura în aer liber. În situația în care copiii vor fi însoțiți de cadre didactice, accesul se va realiza în mod organizat, pe baza unui tabel nominal al fiecărei clase în parte, întocmit în prealabil.

Tot pe 28 februarie, în parcarea Carrefour din municipiul Botoșani va fi amenajată o expoziție de tehnică de intervenție. Vor fi expuse cele mai noi autospecialele folosite în misiunile de stingere a incendiilor, de asanare pirotehnică, de descarcerare și acordare a primului ajutor medical și vor fi prezentate exerciții demonstrative.

Pentru a marca Ziua Protecției Civile din România, Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență organizează, la nivel național, o serie de activități menite să dezvolte comportamentul preventiv.

Sub sloganul „Împreună mai pregătiți”, în perioada 26 februarie – 04 martie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani va desfășura mai multe acțiuni de informare și educare preventivă. Astfel, botoșănenii interesați se pot familiariza cu măsurile și regulile de comportare ce trebuie adoptate în cazul producerii unor situații de urgență.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
19.4 ° C
19.6 °
18.3 °
56 %
2.2kmh
41 %
J
19 °
vin
21 °
S
19 °
D
20 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...