După cum ne arată numele său, era din părțile Decapolei, regiune situată lângă Marea Galileei. Încă de tânăr a îmbrățișat viața monahală. Sfântul Procopie s-a afirmat că apărător al icoanelor în timpul perioadei iconoclaste din vremea împăratului Leon Isaurul. Din acest motiv, Procopie a fost arestat și torturat cu sălbăticie. După moartea împăratului Leon, având loc reabilitarea cultului sfintelor icoane în Biserică, Sfântul Procopie s-a întors la viața sihăstrească, unde a viețuit până la o vârstă înaintată. Sfântul Procopie a trecut la Domnul în veacul al IX-lea.
Sfântul Talaleu
Sirian de origine, a fost un mare nevoitor din prima jumătate a veacului al VI-lea. Inițial, Sfântul Talaleu a fost monah în Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfințit de lângă Ierusalim, iar mai apoi acesta a decis să-şi trăiască restul vieții într-un cimitir. În acest loc, timp de mulți ani, a îndurat numeroase atacuri și loviri ale duhurilor necurate. Dumnezeu l-a învrednicit pe cuvios cu harul facerii de minuni, acesta vindecând și alinând pe cei bolnavi și pe cei aflați în suferință. Sfântul Talaleu a murit în jurul anului 460.
Sfântul Leandru de Sevilla (540-601 d. Hr.),
Un mare părinte al Bisericii Spaniei, a fost Arhiepiscop al Sevillei. Sfântul Leandru este cinstit pe 27 februarie. A avut un rol important în răspândirea credinței sobornicești în Apus, lui datorându-i-se convertirea de la arianism la ortodoxie a vizigoților ce stăpâneau Spania în acele vremuri.
Acesta se trăgea, asemenea Sfântului Vasile cel Mare, dintr-o familie sfântă, alături de el găsindu-se în calendarele Bisericii toți cei trei frați ai săi. Leandru era cel mai în vârstă dintre ei, și pentru darurile lui a fost trimis de tânăr la Constantinopol, unde a legat o prietenie strânsă cu Sfântul Grigorie cel Mare, care se afla și el atunci acolo. Întorcându-se în Spania, sfântul a fost ales Arhiepiscop de Sevilla și a început să lucreze neobosit pentru binele păstoriților săi, îndreptând cărțile de slujbă, întrunind două sinoade și nevoindu-se să aducă la credință neamul vizigot.
În munca sa, Leandru a fost ajutat și de fratele său, Sfântul Fulgentie, episcop de Ecija (†633 d. Hr.), și de sora sa, Sfânta Florentina (†636 d. Hr.), care a ajuns stareță la peste o mie de călugărițe. Însă cel mai cunoscut din această familie aleasă a fost Sfântul Isidor al Sevillei (560-636 d. Hr.), unul dintre cei mai mari sfinți ai Spaniei. Isidor şi-a primit învățătura de la Sfântul Leandru, căruia i-a urmat în scaunul de arhiepiscop la Sevilla, continuând și întărind lucrarea fratelui său mai mare. Astfel, sfântul a stârpit de tot erezia ariană, a întrunit mai multe sinoade, dintre care cel mai însemnat la Toledo în 633, a întemeiat peste tot şcoli și mănăstiri și a terminat așa-numita Liturghie mozaraba, care astăzi îi poartă numele. Tot el a scris mulțime nenumărată de cărți, între care și viețile sfinților, iar pentru aceasta este socotit unul dintre Părinții Bisericii.
Preot Olivian SANDU
