Sâmbătă seară, jandarmii botoșăneni au intervenit în zona de agrement Cornișa, după o sesizare oarecum ciudată. Incidentul a avut loc când doi tineri au mers să facă grătar în păduricea din apropierea șantierului. Alertați de un cetățean preocupat de focul aprins într-o zonă neamenajată pentru agrement, jandarmii au intervenit pentru a calma spiritele după ce tinerii au reacționat agresiv la solicitarea de a stinge focul.
Atenția jandarmilor a fost atrasă de comportamentul greoi și incoerent al celor doi, ridicând suspiciuni de consum de substanțe psihoactive. În urma controlului autovehiculului parcat în apropiere, au fost descoperite două folii de staniol conținând substanțe vegetale cu miros înțepător și un dispozitiv de mărunțit, obiecte care vor fi investigate de Serviciul Județean de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani. Prin urmare, tânărul de 23 de ani, care era proprietarul autoturismului, s-a ales cu un dosar penal pentru deținere de droguri de risc pentru consum propriu. Totodată, cei doi amatori de grătar au fost amendați cu câte 2400 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii privind activitățile de picnic și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Conform legislației, activitățile de picnic sunt permise doar în zone special amenajate, iar aprinderea focului în afara acestora constituie contravenție, sancționată cu amenzi între 2000 și 5000 de lei.