Despre familia Cananău, paharnicul Constantin Sion, scrie în „Arhondologia Moldovei”, cu recognoscibila-i malițiozitate (pe care nu o evită nici în cazul rudelor sale): „Moldoveni vechi, mazili, de la ținutul Botoșani, precum se dovedește și din actul de Unire a Moldovei din 8 Noemvrie… în contra Grecilor, unde sunt iscăliți câțiva Cananăi mazili. La boierie s-au ridicat de vreo 90 de ani, și fiind înstăriți s-au încuscrit cu Sturzeștii, și alte familii de cele mai puternice, au ajuns până la spătar. Iar Ioan Vodă Sturza, pe Iancu Cananău, l-au făcut postelnic, pe Grigorie de la satul Corochieștii, ținutul Dorohoiului, agă, și pe Costachi, care șede în Iași, și ave casele unde acum este criminalul, în ulița Păcurarilor, l-au făcut iar postelnic, deși era un om foarte prost, și pe Constantin Cananău, ce șede la Dolhasca,
ținutul Sucevei, l-au făcut ban, măcar că era și prost, și bețiv. Iar Mihai Vodă Sturza, pe doi
feciori a postelnicului Iancu, fără a fi în slujbă, Șerban și Iorgu i-au făcut agi; asemenea și pe doi feciori a banului Constantin” (C. Sion, Arhondologia Moldovei, Iași, Tipografia Buciumul Român, 1892, p. 129-130).
Originea familiei, după cum o arată studiile, este italiană, iar primul cunoscut dintre
Canănăi pare a fi Constantin Canano, vel căminar, căsătorit cu Tofana, fiica logofătului
Gheorghe Șeptelici, care primește ca dotă de zestre moșia Bănești. Din această căsătorie se nasc două fete: Maria, căsătorită cu Adam Luca, și Ursa, căsătorită cu Vasile Ciudin, și doi băieți: Ștefan, vistiernic, care ctitorește biserica de lemn din Bănești (unde este îngropată Paraschiva Iurașcu), și Gheorghe, prin care familia Cananău se înrudește cu familia Callimachi, intrând în posesia moșiei Corni. Ambii la a doua căsnicie, Gheorghe Cananău și Maria Callimachi au doi fii: Ioniță și Șerban.
Pe 29 iunie 1761, când fratele Mariei Callimachi-Cananău, Grigorie Ioan Voevod, îi
dădea danie surorii sale moșii domnești la Câmpu-Lung Moldovenesc, Gheorghe Cananău nu mai era în viață: „…iată că-i dăm danie afierosire aceste moșii domnești ce se află la parte Câmpul-Lungului moldovenesc, anume: muntile Cucoșu, muntile Găina, Vale-Potșiescul, muntile Petrișul, muntile Muncelul, din Straja, muntile din fața de spre Câmpul-Lung” (N. Iorga, Studii și documente cu privire la istoria românilor. Vol. XXI. Documente interne, București, 2011, p. 150).
În 1775, „socotind că munții sunt mai de folos sfintei mănăstiri Voronețului trei munți
și anume: muntile Petrișul, muntile Muncelul din Straje și muntile Mestecăniș”, „Marie a răposatului Gheorghie Canano Jic. și cu fii (săi) Șerban și Ioniță Canano” schimbă munții cu
mănăstirea Voroneț, primind în loc moșia Corni (Ibidem).
Moșia îi va reveni lui Șerban Cananău, iar acesta (și, probabil, nu Iancu Cananău, cum
figurează în: N. Atoicescu, Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova, Directția Patrimoniului…., București, 1974, p. 208; și nici într-un fel Iancu Țigara, cum explică panoul din biserica din Corni, făcând o gravă confuzie) zidește, în curtea boierească, biserica cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţílor” la sfârșit de secol XIX. De altfel, ca ctitor, Șerban Cananău este îngropat în pronaosul bisericii, pe lespedea de pe mormânt deslușindu-se inscripția: „Sub această piatră odihneşte trupul robului <lui> Dumnezeu Şerban Canano, Biserica Duminica Tuturor Sfinţilor, s-au săvârşit la anul 1811 febr<uarie>. Soţia sa Balaşa” (Ioan Siminiceanu, Comuna Corni. File de monografie, Botoşani, Editura Axa, 2017, p. 96: apud: Mihai Gicoveanu, Jitniceul Gheorghe Canano și familia sa, în: Acta-Moldaviae-Septentrionalis, XVIII, 2019).
Din păcate, conacul celui care a zidit cu atâta dărnicie biserica a ajuns o ruină. A găzdui o perioadă o grădiniță, apoi, judecând după urme, a devenit grajd, acum e părăsit și, în curând, nu va mai fi deloc. Poate ia aminte cineva…
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
