Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) a publicat „Proiecţia principalilor indicatori economico-sociali în profil teritorial 2023 – 2027”. Datele arată că angajații botoșăneni au cele mai mici salarii din Moldova și situația nu se va schimba în următorii trei ani.
Conform calculelor făcute de Comisia Națională de Strategie și Prognoză, în județul Botoșani, salariile au crescut cu 3,3% în 2023 față de anul precedent, adică de la 2.958 de lei la 3.344 de lei. Însă rămâne în continuare județul cu cele mai mici salarii, urmat de Vaslui, acolo unde, în 2022, salariul mediu net era de 2.981 de lei și a crescut la 3.359 în 2023.
La polul opus, cele mai mari salarii au fost încasate de ieșeni. În anul 2022, salariul mediu net a fost de 3.939 de lei, iar în 2023 salariul a crescut la 4.476 de lei.
Cum va crește salariul mediu în Botoșani
La sfârșitul acestui an, pentru județul Botoșani câștigul salarial mediu net este prognozat la suma de 3.625 de lei pentru un singur salariat. În anul 2027, este previzionat un câștig mediu net de 4.387 de lei.
Practic, peste trei ani, în Regiunea de Nord-Est, alături de vasluieni (4.380 de lei/salariat) cele mai mici salarii vor avea angajații botoșăneni (4.387 de lei/salariat), iar cele mai mari sunt prognozate pentru ieșeni (5.975 de lei/salariat).