Mașinile scumpe sunt excluse anul acesta din programul Rabla. Statul a pus plafoane de preț atât la mașinile electrice, cât și la cele cu motor convențional. Concret, cei care vor să își cumpere o mașină cu ajutorul de stat trebuie să se îndrepte spre un autoturism de până în 60.000 de euro.
De asemenea, și subvențiile la Rabla Plus au scăzut drastic, practic s-au înjumătățit. Așadar, anul acesta, cei care vor să-și cumpere o mașină electrică vor primi de la stat doar 25.000 de lei, iar cei care vor o mașină hibrid plug-in vor primi doar 13.000 de lei, potrivit Digi24.
Mai mult, au dispărut și acele eco-bonusuri în valoare de 1.500-3.000 de lei, care se ofereau în funcție de mașina care se dădea spre casat, cât de veche era, dar și ce tip de autoturism se cumpăra mai departe cu ajutorul de stat. Există o subvenție fixă acum la Rabla Plus. Dacă vorbim de Rabla Clasic, aici sumele nu s-au modificat. Cei care vor da o mașină la casat vor primi 7.000 de lei, dacă vor da două, vor primi 10.000 de lei, și bineînțeles, discutăm aici și de eco-tichete, care se pot adăuga.
Așadar, ajutorul de la stat poate să ajungă în unele situații chiar și la 16.000 de lei.
„Trebuie să avem un plafon maxim. Fie că e 75 mii euro, cum aveam în cazul autoturismelor electrice, și trebuie să ne hotărâm cui ne adresăm. Dacă ne adresăm persoanelor care vor să se bucure cu adevărat de acest voucher, sau ne adresăm persoanelor care plătesc și 100 de mii. Aici, toată lumea e de acord că voucherul e mai binevenit în randul persoanelor care dau mai puțini bani pe o mașină”, spune Mircea Fechet, ministrul Mediului, potrivit sursei citate.